Luna s-a oprit la Oradea! Nu cea de pe cer, care își vede disciplinată de faze, ci sora ei celebră din turnul Bisericii cu Lună. Mecanismul unic, care de mai bine de două secole le arată orădenilor fazele astrului nopții, a intrat, se pare, într-o prelungită eclipsă tehnică. De peste trei săptămâni, globul din turn afișează una și aceeași imagine: o Lună aproape plină, cu o felie întunecată pe margine, indiferent ce se petrece pe boltă. 

Și nu doar astrul a înțepenit, ci și orologiul din turn, căci cele două mecanisme sunt legate, iar până acum, specialistul care a încercat să le repună în mişcare n-a prea avut succes, misiunea nefiind tocmai simplă, căci are de-a face cu dispozitive vechi și complicate, nu cu un ceas deșteptător căruia îi schimbi bateria.

Bihorel speră ca meșterii să-i redea Lunii cât mai curând pofta de mișcare. Nu de alta, dar, dacă mai stă mult înțepenită, turiștii vor crede că la Oradea până și astrele funcționează după principiul lucrărilor publice: se apucă de treabă, iar apoi rămân pe avarii cu săptămânile!

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!