Vestea că peste 700 de arbori sunt doborâți în pădurea din Băile Felix, una îndrăgită de localnici și turiști deopotrivă, i-a luat prin surprindere și pe ecologiștii orădeni.  

Președintele Centrului pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor, Paul Iacobaș, a declarat vineri pentru BIHOREANUL că a aflat din presă despre lucrările silvice de amploare care au loc acolo, după ce Direcția Silvică a marcat 718 arbori uscați sau înclinați.

„Pădurea de la Felix este mai mult decât o simplă pădure, este și un loc de agrement pentru localnici și vizitatorii stațiunii, un loc unde unii se plimbă, alții aleargă și unde se dorea în trecut amplasarea unui parc de aventură. Orice intervenție ce implică tăierea și îndepărtarea unor arbori are un impact asupra peisajului și a frumuseții naturii, și este normal ca oamenii să fie deranjați de aceste lucrări”, a declarat Iacobaș.

Pe de altă parte, privind imaginile din pădure, ecologistul admite că tăierile par justificate, din punct de vedere silvic. Totuși, administratorul pădurii, adică Ocolul Silvic Oradea, ar fi putut să aibă în vedere și valențele sociale și ecologiste ale pădurii.

„Din fotografiile ce însoțesc articolul, reiese că acei arbori erau afectați de diverse probleme și că în viitor ar fi putut să creeze probleme de siguranță pentru vizitatorii pădurii. Din punct de vedere tehnic, nu putem să reproșăm nimic silvicilor care își fac meseria așa cum au învățat să o facă, doar că în calitate de vizitatori ai acestei păduri și de reprezentanți ai unui ONG de mediu, ne dorim ca managementul acestor păduri să fie realizat nu doar pentru a răspunde cerințelor tehnice, ci și având în vedere nevoile sociale, culturale și de protecție a naturii și nevoile comunității locale și a turiștilor”, a mai spus Paul Iacobaș (foto).

El susține că pădurea trebuia lăsată să se „vindece” singură și invocă modele din străinătate, unde în asemenea păduri, arborii sunt lăsați să cadă pe sol și să se descompună.

„La modul ideal, acei arbori trebuiau lăsați să cadă pe pământ și să se descompună, iar intervențiile de toaletare sau de tăiere să fie minime și numai când sunt neapărat necesare. În Anglia, arborii din parcuri sunt lăsați să se descompună și să revină în solul de unde provin”, a spus ecologistul.

De asemenea, președintele CAPDD Bihor crede că Direcția Silvică ar fi putut să comunice mai bine cu bihorenii problema de management a acestei păduri, și chiar să implice comunitatea locală și societatea civilă în luarea unei decizii privind arborii uscați.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!