Directorul Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, Pasztor Sandor, şi preşedintele Centrului Regional de Supraveghere Ecologică, Mihai Togor, au ţinut o conferinţă de presă comună, joi, pe malul drept al Crişului Repede, în amonte de podul Decebal, pentru a prezenta împreună proiectul de amenajare a zonei.

Ca prietenii

Lucrările de amenajare a unei promenade pe malul râului au debutat de mai bine de două luni, însă săptămâna trecută Togor a susţinut, într-o conferinţă de presă, că lucrările sunt ilegale, întrucât se face o grindă de beton neprevăzută în autorizaţia de construire deţinută de ABA Crişuri, şi chiar şi inutile, pentru că o promenadă există deja pe malul Crişului, pe partea superioară a taluzului.

În aceeaşi conferinţă de presă de vinerea trecută, Togor susţinea inclusiv că niciuna din promenadele realizate de ABA Crişuri şi Primărie între podul Dacia şi podul Intelectualilor, respectiv între Podul Ferdinand şi podul de la fostul Centru de Calcul, nu erau necesare, acestea fiind doar pretexte folosite de autorităţi pentru a plăti lucrări unor firme apropiate.

O altă realitate

Acum, însă, Togor vede altfel lucrurile. După ce s-a întâlnit, alături de colegul său ecologist Paul Iacobaş, cu şeful ABA Crişuri, cu proiectanţii lucrării şi cu reprezentantul firmei executante, Repcon, Togor e convins acum că amenajarea malului Crişului Repede va creşte suprafaţa de spaţii verzi din Oradea!

"Pentru a ajunge la un consens, am luat nişte decizii de comun acord", a precizat Togor. O decizie este modificarea unghiului taluzului, făcându-l mai înclinat şi mai lat decât era prevăzut în proiect, iar apoi înierbarea lui. "Acest lucru va duce la o creştere a suprafeţei de spaţii verzi cu 2.000 de metri pătraţi", a spus Togor, precizând că această cifră se bazează pe calcule matematice făcute împreună cu proiectanţii.

O altă hotărâre luată de ecologişti şi ABA Crişuri este ca, în zonele unde pe un mal s-a amenajat promenadă, pe malul de vizavi să nu se facă nicio lucrare. Acest lucru, însă, a mai fost reiterat de Pasztor de câteva ori în trecut, astfel că nu este o noutate. Şeful ABA Crişuri a declarat că erau prevăzute mici lucrări pe malurile de vizavi, precum realizarea unor poteci, dar acum a decis să lase locurile exact aşa cum sunt.

O a treia decizie luată în comun este plantarea de sălcii pitice pe malul Crişului, în locul celor nouă copaci sacrificaţi de ABA pentru a se putea realiza lucrările. De altfel, pentru a convinge ecologiştii că n-a tăiat niciun copac doar de dragul de a-l vedea la pământ, Pasztor le-a arătat fotografii făcute în zonă înainte de începerea lucrărilor. Astfel că ecologistul e de acord acum că pomii tăiaţi nu aveau cum fi salvaţi...

La întâlnirea comună, cei prezenţi au mai decis schimbarea balustradei de pe tronsonul podul Ferdinand - fostul Centru de Calcul. În loc de balustradele albe din beton, firma Repcon va monta acelaşi tip de balustrade ca şi cel de pe malul Crişului vizavi de Aleea Emanuil Gojdu, adică din fier vopsit în negru. În fine, ABA le-a mai promis verzilor că va amenaja pe Criş, în zona podului Ferdinand, o aşa-numită scară pentru peşti, adică o amenajare ce le permite peştilor să urce căderea de apă.

Demersuri inutile

Ecologiştii au ajuns să fie atât de încântaţi de proiect, încât acum au dat asigurări că se vor ocupa inclusiv de amenajarea spaţiului verde pe mal, după ce lucrările vor fi gata. "Nu ne-am îmblânzit. Ideea era să obţinem ceva pentru oraş. Şi am obţinut", a spus Togor, întrebat insistent de jurnalişti despre ciudata schimbare de poziţie. Practic, şeful CRSE a ajuns de partea celor pe care, în urmă cu o săptămână, îi acuza de ilegalităţi, lăsând astfel loc de semne de întrebare vizavi de interesul său ecologist.

Dacă vinerea trecută ameninţa că va merge inclusiv în instanţă, cerând suspendarea lucrărilor şi refacerea terenului la forma iniţială, acum Togor spune că aceste demersuri n-ar fi fost bune şi că ar fi încercat, prin conferinţa de presă anterioară, doar să provoace ABA la dialog. "Noi, dacă am fi continuat demersul în instanţă, ce obţinea oraşul? Nimic. Noi trebuie să ne gândim la cetăţeni", s-a justificat ecologistul.

Întrebat dacă mai simte că reprezintă interesele ecologiştilor orădeni, dat fiind că şi-a schimbat atât de uşor poziţia, Togor a spus clar că da, dar a precizat şi că acţiunile sale ca ecologist n-au nicio legătură cu partidul al cărui membru este, PSD.

Hop şi Vuşcan!

Pe lângă rumoarea născută de Mihai Togor, la conferinţa de presă de pe malul Crişului a mai venit, pe nepusă masă, şi Horea Vuşcan, tânărul lider local al Mişcării Verzilor, care, alături de doi prieteni, şi-a pus pe faţă o mască chirurgicală şi a vrut să aprindă lumânări în memoria copacilor tăiaţi de ABA Crişuri.

"La 20 de ani de la căderea regimului comunist, nu ne îndepărtăm de această viziune cenuşie. Peste tot sunt petece de iarbă, petece de gard-viu. Nu au dreptul să ne ia aerul", a spus Vuşcan, declarându-se nemulţumit de amenajările ce se fac pe malul Crişului. Chiar dacă i-a dat prilejul de a vorbi, ba chiar l-a invitat lângă el, directorul Pasztor nu a comentat sub nicio formă vorbele lui Vuşcan.

Citeşte mai multe despre acuzele făcute de Togor aici: S-au trezit şi ecologiştii: "Promenada pe malul Crişului Repede nu trebuia făcută"