Începând cu luna martie 2024, CONFEDERAȚIA NAȚIONALĂ PENTRU ANTREPRENORIAT FEMININ (CONAF) a inițiat la nivelul întregii țări Maratonul pentru Educație Antreprenorială, ediția a II-a. CONAF Bihor este reprezentată de fondatorii Academiei de Business și Leadership Open Tribe.

Demersurile privind educația antreprenorială ale CONAF au la bază „Pactul pentru Educație Antreprenorială” încheiat în anul 2019 cu Ministerul Educației şi Federaţia Patronală de Petrol şi Gaze - FPPG și resemnat ȋn anul 2022 pentru o perioadă de 4 ani. De asemenea, sucursalele CONAF din întreaga țară au încheiat propriile Acorduri de colaborare cu Inspectoratele Școlare Județene care vizează organizarea de ore de educație antreprenorială în școli și licee, de care au beneficiat până ȋn prezent peste 5.000 de elevi.

În acest context, după desfășurarea primei ediții (2023) la care au participat 11 judeţe din România (Argeş, Braşov, Bacău, Brăila, Bihor, Buzău, Constanţa, Galaţi, Neamţ, Timiş, Tulcea) și municipiul Bucureşti, s-a decis organizarea ediției a II-a a Maratonului pentru educație antreprenorială la nivel național (cu participarea a peste 20 de județe și a municipiului București).

În baza Pactului pentru Educație Antreprenorială semnat la nivel național, CONAF BIHOR a încheiat Acordul de parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor pentru desfășurarea de ore de educație antreprenorială în licee, precum și organizarea competiției planurilor de afaceri la nivel local și național.

Scopul acestui proiect este promovarea educației antreprenoriale în rândul elevilor de liceu, precum și pregătirea acestora pentru un mediu antreprenorial competitiv.

Maratonul constă într-un concurs de planuri de afaceri prezentate de echipele de liceu.

Obiectivele urmărite în acest proiect sunt: dezvoltarea spiritului antreprenorial, exersarea muncii în echipă, susținerea punerii în practică a celor mai bune idei de afaceri, mentorarea de către un mediu antreprenorial competitiv, pregătirea pieței antreprenoriale a României de mâine.

Începând cu luna aprilie 2024, se desfășoară orele de educație antreprenorială susținute de către antreprenori locali în liceele din județul Bihor. Școlile înscrise în acest proiect sunt Colegiul Național Onisifor Ghibu, Colegiul Național Emanuil Gojdu, Colegiul Național Mihai Eminescu, Colegiul Tehnic Traian Vuia, respectiv Colegiul Economic Partenie Cosma. Acest proiect se va finaliza cu un concurs de planuri de afaceri realizate de elevii din aceste licee.

Faza locală a Maratonului pentru Educație Antreprenorială va avea loc în data de 17 mai 2024 printr-un eveniment organizat la Teatrul Regina Maria, începând cu orele 10.00. În cadrul evenimentului vor fi prezenți reprezentanți ai autorităților locale, antreprenori cu notorietate din întreaga țară, elevi și profesori din liceele orădene. Elevii își vor prezenta planurile de afaceri în fața unui juriu format din antreprenori de renume. Se vor puncta: ideea de afaceri, punerea în aplicare, rezultatele prevăzute prin planul de afaceri, lucrul în echipă prin identificarea rolului corect pentru fiecare membru al echipei, precum și modalitatea de prezentare în fața juriului.

Echipele participante vor fi răsplătite pentru efortul lor cu diferite premii în bani și vouchere. De asemenea, primele trei echipe câștigătoare se vor califica la etapa națională a maratonului, care va avea loc în 24 mai, în București.

Echipa Open Tribe

(advertorial)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!