"Să ai o vocaţie în adevăratul sens al cuvântului originar înseamnă să fii condus de o voce. Vocea interioară este vocea unei vieţi pline, a unei conştiinţe ulterioare mai ample. În vocea interioară, infimul şi maximul, excelentul şi inobilul, adevărul şi minciuna deseori se amestecă misterios, deschizând în noi un adânc de confuzie, de rătăcire şi de disperare. Omul care, trădând propria-i lege, nu-şi dezvoltă personalitatea, a lăsat să-i scape din mâini sensul propriei vieţi", spunea Carl Gustav Jung.
Câţi dintre noi nu simţim şi azi aşa?
Fiecare părinte îşi doreşte pentru copil ce e mai bun: să-şi găsească drumul în viaţă, să fie fericit şi împlinit, dar oare ştim cu toţii cât de important este rolul nostru? Unii da, alţii mai puţin, dar cel puţin o dată în viaţă am fi dorit o școală, o academie, un loc în care să învăţăm să fim părinţi. "Instituţia pentru mama şi tata" nu există, dar totuşi există persoane şi evenimente care ne pot ajuta sau cel puţin întinde o mică mână de ajutor în formarea noastră ca parinţi, responsabili de viitorul copiilor noştri.
Asociaţia Banim Abanim invită părinţii, educatorii, şi toţi cei care se simt parte activă în pregătirea la viaţă a generaţiei viitoare, la evenimentul "Educaţie cu blândeţe" – Soluţii practice pentru părinţi şi profesionişti cu Alexandra Ilies (formator & parenting coach).
Este, de fapt, un workshop, care se va desfăşura la Hotel DoubleTree By Hilton, în două sesiuni cu teme interesante, programate săptămâna aceasta, pe 3 și 4 noiembrie. Vineri, workshopul se va desfăşura între orele 17.30 şi 20, iar sâmbătă, între 9.30 şi 13.
Biletul de intrare costă 150 de lei.
Şi, pentru că iubirea este iubire doar dacă se traduce în fapte, suma de bani strânsă pentru participarea la eveniment va fi DONATĂ copiilor care au avut neşansa de a fi abandonaţi de proprii părinţi şi încredinţaţi ingrijirii "altora", a noastră, a tuturor. Este vorba despre copiii Centrului de Plasament nr. 2 din Oradea.
De precizat că biletele se achiziţionează prin plata în contul RO25BTRLRONCRT0390783301, cu menţiunea bilet eveniment parenting şi beneficiar Asociaţia Banim Abanim.
Program eveniment:
1. Bazele emoţionale şi neurofiziologice ale educaţiei:
De ce avem nevoie ca să putem educa cu adevărat, atât în familie, cât şi în mediul academic?
2. Când copiii refuză să coopereze
- care este motivaţia copiilor?
- strategii şi tehnici pentru o mai bună cooperare
- când nimic nu funcţioneză, ce este de făcut?
3. De ce disciplinarea clasică este contra-productivă, atât acasă cât şi la grădiniţă sau la şcoală?
- efectele ascunse ale pedepselor şi recompenselor
- dacă nu time-out, atunci ce?
- strategii de disciplinare care îi fac pe copii să îşi dorească să se comporte mai bine
4. Cum ii ajutăm pe copii să îşi atingă potenţialul maxim
- ce pot face părinţii şi educatorii să cultive cu adevărat autonomia
- cum îi lăudm pe copii astfel încât să nu le limităm dezvoltarea
- efectele etichetării, respectiv haloului, şi modalităţi de ne debarasa de ele
5. Cum, când şi de ce intervenim în relaţiile dintre copii?
- copiii trebuie lăsaţi să-şi gestioneze conflictele singuri?
- ce se întâmplă când îi lipsim de experienţele "dure"
- bullying acasă şi la şcoală - cum ajut victima să facă faţă şi cum îl ajut pe agresor să se oprească