După o zi în care anduranța și tăria psihică le-au fost serios testate, sportivii care au participat la concursul de triatlon AROBS X-Man România 2023 și au trecut așteptata linie de finish și-au primit medaliile și premiile cuvenite.

La proba de distanță lungă, după ce au parcurs 3,8 km înot în lacul de acumulare de la Fughiu, 180 de km de ciclism prin satele Fughiu, Ineu și Botean și 41,8 km în alergare spre Oradea, iar apoi într-o buclă prin centrul municipiului, primii s-au clasat bucureșteanul Mihai Vigariu (Smartatletic), la masculin, și sportiva Koter Adél, din Miercurea Ciuc, la feminin.

Primii la finish

Vigariu a terminat concursul în 9 ore, 3 minute, 28 de secunde și 97 de milisecunde, cu mai puțin de 10 minute peste recordul său personal de 8:54:02. Următorul după el a trecut linia de finish Alexandru Bălan (ACS Seven Atletic), în 9:07:25.12, iar pe locul trei s-a clasat croatul Strelić Strahinja (Triogy Racing), cu un timp de 9:23:39.83.

În total, la masculin, 69 de sportivi au finalizat concursul, ultimul ajungând în fața Teatrului Regina Maria după 14 ore și 55 de minute, în timp ce patru sportivi au abandonat pe parcurs, iar unul dintre înscriși nici nu s-a prezentat la start.

La feminin, Koter Adél (Peak Performance) a finalizat cele trei probe în 10 ore, 55 de minute, 2 secunde și 56 de milisecunde.

Ea a fost urmată de colega ei de club Balint Réka, cu un timp de 11:07:23.96 și de arădeanca Roman Bakos Hajnalka (CS Ride Competition), care a ajuns la finish după 12 ore, 56 de minute, 46 de secunde și 30 de milisecunde. Din cele 7 concurente înscrise în cursă, una a fost nevoită să abandoneze concursul.

Merită menționat și că printre bărbații înscriși în concurs s-a numărat și un sârb cu deficiențe de vedere, care a concurat la fiecare probă asistat de o altă persoană care, fie a înotat, fie a pedalat sau a alergat alături de el, ca să-l ajute să se țină de traseu.

Milan Petrovic (foto jos) a terminat triatlonul în 12 ore, 12 minute și 56 de secunde, situându-se la jumătatea clasamentului, pe locul 40.

Câștigătorii la „half Ironman”

Concursul a avut și o probă pe distanțe înjumătățite, unde au ajuns primii la finish Tuzson Ágnes (Mobility Plus) din Târgu Mureș, cu un timp de 5 ore, 6 minute și 34 de secunde, respectiv la masculin Andrei Vrabii (Unstoppables sportclub) din Republica Moldova, care a terminat cursa în 4 ore, 11 minute și 5 secunde.

Merită menționat că pe locul II la masculin, distanță scurtă, s-a clasat croatul Domancic Jadran (Triatlon Klub Samobor), care a ajuns la finish în 4 ore, 12 minute și 49 de secunde, un rezultat impresionant, dat fiind că, așa cum el însuși a mărturisit într-un interviu acordat comentatorului Eurosport, la proba de ciclism a avut două ghinioane: o pană care l-a întârziat cam 10 minute și o căzătură zdravănă, în urma căreia s-a ales și cu echipamentul rupt.

La „half Ironman” au fost înscriși 109 bărbați, din care doi au abandonat pe parcurs, și 11 femei, una nereușind să termine concursul.

Concursul, la care au venit sportivi din 10 țări, a avut și probe pe distanțe olimpice, de echipe, de cros și de semimaraton. În total, 327 de sportivi apar înregistrați pe fișa cu rezultatele competiției.

Ajuns la a 13-a ediție, Campionatul Internațional de Triatlon pe distanță lungă este organizat de clubul orădean X-Terra Sport.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!