Surse democrat-liberale au declarat presei centrale că Elena Udrea a demisionat din PDL. Potrivit Mediafax, deputatul i-a transmis telefonic secretarului general al PDL, Gheorghe Flutur, că a demisionat din partid.

De asemenea, Elena Udrea a înştiinţat conducerea PDL că va merge la Partidul Mişcarea Populară. Miercuri, când Partidul Mişcarea Populară a fost înfiinţat oficial, Udrea s-a declarat bucuroasă.

"Mă bucur, pentru că era nevoie de o voce puternică a Opoziţiei. (...) Aştept ca Partidul Mişcarea Populară să facă un altfel de politică, cu siguranţă PMP va face o adevărată Opoziţie la USL", a afirmat Elena Udrea.

Fostul ministru a afirmat că PDL va împărţi cu PMP electoratul de centru-dreapta şi că PMP poate să atingă 10% la alegerile europarlamentare.