Elena Udrea va fi plasată în arest la domiciliu a decis marţi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a judecat contestaţia deputatei la arestarea preventivă dispusă în 11 februarie în dosarul "Microsoft", sentiţa fiind definitivă.

Potrivit hotărârii Curţii Supreme, citate de agenţia de ştiri Mediafax, Udrea nu are voie să vorbească cu Dorin Cocoş, Dinu Pescariu şi cu Ana Maria Topoliceanu sau membri ai familiilor acestora, în mod direct sau indirect, şi nici să divulge sau să redea în presă sau pe reţelele sociale informaţii din cauza penală.

Instanţa i-a atras atenţia că încălcarea oricăreia dintre aceste obligaţii i-ar putea aduce din nou arestarea preventivă.

Arestul la domiciliu a fost dispus pentru perioada 17 februarie - 17 martie inclusiv, pentru fapta de trafic de influenţă, în legătură cu denunţul lui Dinu Pescariu, mai arată Mediafax.

La ieşirea din Arestul Poliţiei Capitalei, fosta „blondă de la Cotroceni" a spus că nu ar vrea să spună nimic în acest moment şi că probabil va merge miercuri în Parlament, unde Comisia juridică a Camerei discută o nouă cerere de arestare pe numele ei.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va discuta, miercuri, o nouă cerere DNA de arestare preventivă a Elenei Udrea pentru noi acuzaţii în dosarul "Gala Bute", pentru trei noi fapte de luare de mită, privind contracte încheiate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului cu mai multe firme.

În această cauză, Camera Deputaţilor a încuviinţat, în 9 februarie, urmărirea penală şi arestarea preventivă a Elenei Udrea pentru abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi luare de mită. DNA a precizat însă că, ulterior, au apărut noi elemente "ce au conturat suspiciunea săvârşirii unor alte fapte, care nu erau cunoscute la momentul sesizării Camerei Deputaţilor", mai arată Mediafax.

Elena Udrea se afla în arest din seara zilei de 10 februarie, când a fost reţinută de procurorii DNA, în ziua următoare ea fiind arestată prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul Microsoft.

În acest dosar, ea este acuzată de trei fapte de trafic de influenţă - în legătură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea, în legătură cu derularea contractului e-România şi în legătură cu pretinderea şi primirea a 500.000 de euro. Procurorii o mai acuză şi de spălare de bani (în forma dobândirii şi utilizării de bunuri cunoscând că provin din infracţiuni), şi fals în declaraţii de avere.