Un site care ulterior a fost şters a publicat, joi, imagini cu candidatul PMP la prezidenţiale, Elena Udrea, aflată la Paris împreună cu procurorul şef al DIICOT, Alina Bica.
Imaginile au fost surprinse în luna februarie, când Elena Udrea era membru PMP, încă nu ajunsese la şefia partidului şi nici nu era clar dacă va candida la preşedinţia României, şi le arată pe cele două, alături de Ana Maria Topoliceanu, fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii, la ieşirea dintr-un hotel parizian ori din diferite magazine.
"Fetele s-au distrat foarte bine şi au spart câteva zeci de mii de euro. O apropiere între un om politic controversat, Elena Udrea, o fostă şefă de instituţie de stat cu buget dirijat discreţionar şi o procuroare-şefă pusă politic care ar trebui să lupte împotriva corupţiei politice şi a crimei organizate", scria, potrivit hotnews.ro, pe site-ul joscenzura2014.wordpress.com. Între timp, site-ul care a dezvăluit imaginile a fost şters.
Totodată, site-ul a prezentat şi facturile care au arătat că Elena Udrea a fost cazată, în februarie 2014, la un hotel din Paris.
Ulterior publicării acestor imagini, atât Udrea, cât şi preşedintele Traian Băsescu au declarat că fotografiile au putut fi realizate doar de serviciile secrete.
"Este evident că e vorba de un filaj al serviciilor secrete, care pe cheltuiala Statului Român au supravegheat trei femei aflate într-un weekend privat", a declarat Udrea într-o conferinţă de presă. Candidatul PMP a subliniat că vizita a fost una privată pe care fiecare dintre cele trei "excursioniste" şi-a plătit-o.
Pe tema subiectului a comentat şi şeful statului, care a acuzat serviciile secrete că s-au implicat în campania electorală. Băsescu s-a declarat convins că fotografiile au fost realizate într-o operaţiune a unui serviciu românesc şi a unuia franţuzesc şi a garantat că va cere, oficial, lămuriri.