Ironizată adesea pentru ţinutele extravagante pe care le adoptă, dar şi pentru fotografii îndrăzneţe, care i-au atras critici dure chiar şi la nivel internaţional, ministreasa Elena Udrea apare din nou în ipostaze sexy, într-un pictorial, în noul număr al unei reviste pentru femei.
Ministrul Turismului e pe prima pagină a revistei Tabu, într-o rochie mini, de piele, cu decolteul la vedere, în ipostază de "fată rea".
Într-un interviu realizat de revistă, fosta "Blondă de la Cotroceni" le sfătuiește pe femei să lupte pentru ceea ce vor, precizând că reprezentantele sexului frumos nu sunt cu nimic mai prejos decât bărbații.
De altfel, Udrea semnalează apariţia de miercuri a revistei, într-o postare pe blog, Elena Udrea, unde marşează, în binecunoscutu-i stil, feminist, că "femeile pot ocupa orice funcţie de conducere pe care o deţine astăzi un bărbat".
"Am un respect deosebit pentru cele care reuşesc în lumea bărbaţilor, în orice ramură ar fi, care-şi fac o carieră şi luptă mereu pentru a ajunge şi mai sus. Despre asta şi despre felul în care poţi rămâne femeie chiar creându-ţi o carieră am vorbit într-un interviu pe care l-aş cataloga drept foarte viu, acordat revistei TABU, al cărei nou număr apare mâine. Ca să fac puţin teasing, alături de interviu, veţi găsi şi un mic pictorial cu mine pozând în cinci dintre cele mai puternice personalităţi feminine din istorie. Pentru că tot se întreabă unele tabloide cum aş arăta brunetă, aveţi ocazia să vedeţi mâine în TABU", scrie Udrea.