La capătul a aproximativ 10 ore de audieri, procurorii DNA au emis marţi seară o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele Elenei Udrea.

Udrea a ajuns la DNA în cursul zilei de marţi, în jurul orei 12, după ce a fost citată de procurori, în urma avizelor de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a deputatului PMP, în dosarele Microsoft şi Gala Bute, în care este acuzată de fapte de corupţie.

Procurorii au emis pe numele ei ordonanţa de reţinere începând cu ora 21.40, urmând să expire în 24 de ore.

Udrea a fost scoasă din sediul DNA zâmbind, în cătuşe şi flancată de jandarmi, după care a fost transportată în arestul Poliţiei Capitalei, urmând ca în cursul zilei de miercuri să fie dusă instanţei, cu propunere de arestare preventivă.

„Ce, vă aşteptaţi la altceva?", i-a întrebat ea pe jurnaliştii care aşteptau în faţa sediului DNA, adăugând: "Poți pune cătușe Elenei Udrea, dar nu poți pune cătușe adevărului", a mai spus fosta "Blondă de la Cotroceni".

Curios este însă că, dacă la ieșirea de la DNA avea cătuşe, când a ajuns la poliţie aceasta avea mâinile libere.

Potrivit unui comunicat transmis marţi seară de DNA, reținerea a fost făcută în dosarul Microsoft, în care este acuzată de trafic de influență (fapte în legătură cu încheierea și derularea acordului cadru de licențiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente și a actelor adiționale la acestea); trafic de influență (fapte în legătură cu derularea contractului e-România); trafic de influență (fapte în legătură cu pretinderea și primirea a 500.000 de euro); şi spălare de bani.