Un elev care a absolvit Liceul Romano-Catolic Szent Laszlo din Oradea și-a ratat șansa de a promova Bacalaureatul, după ce joi a fost prins, în sala de examen, cu telefonul mobil asupra lui.

Tânărul a fost eliminat din examen și nu mai are voie să se înscrie două sesiuni.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, a fost singurul candidat eliminat în timpul examenului de joi.

Numărul candidaților prezenți la probă a fost de 471, în timp ce 87 au absentat.

Bacalaureatul de toamnă continuă vineri cu proba la alegere a profilului, iar pe 21 august va fi examenul la limba maternă.

Rezultatele se vor afișa pe 25 august.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!