O echipă de robotică de la Colegiul Național Avram Iancu Ștei a obținut locul 10, din 91 de echipe participante, la concursul First Tech Challenge (FTC) România, care presupune proiectarea, construirea și programarea unui robot.

Între 17 și 19 februarie a avut loc a doua semifinală a FTC, la care a fost calificată și echipa din Ștei, compusă din elevii Avram Andreea, Sala Darius (lideri), Avram Andreea, Hațag Raluca, Popa Dalea-Isabela, Mușet Anamaria, Muțiu Andrei (partea de design și de marketing), Georgescu Rareș, Herlaș Mircea (partea de construcție), Roman Alexandru, Sala Darius, Tira Mihai, Tuculia Dragoș (partea de programare).

Echipa a fost coordonată de directorul Andru Cristian, directorul adjunct Cristian Gavriș și de profesorul de matematică Florin Țuculia.

„În urma punctajelor individuale, echipa noastră s-a clasat pe locul 10! De asemenea, a obținut și "Judge's Award", un premiu oferit de jurați echipelor care i-au impresionat prin obstacolele pe care au reușit să le depășească și prin potențialul de care au dat dovadă pe parcursul întregii competiții”, se arată într-un comunicat al școlii.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!