Deşi prevenţia şi tratamentul stomatologic sunt gratuite pentru elevi, aceştia nu puteau beneficia până acum de acest serviciu, căci cabinetele de specialitate din şcoli aveau aparatură veche. "Vechile unituri dentare (scaune stomatologice, n.r.) erau vechi de circa 30 de ani şi nu mai puteau fi folosite", a declarat, joi, Arina Moş, directoarea Administraţiei Social Comunitare Oradea (ASCO), în a cărei subordine sunt medicii şcolari.

Joi, ASCO a dat în folosinţă, la cele două cabinete stomatologice şcolare autorizate, din Colegiul Naţional Mihai Eminescu şi Liceul Teoretic Aurel Lazăr, două unituri dentare noi, care au costat 25.333 lei şi sunt dotate cu aparatura stomatologică necesară.

Fiind singurele autorizate, cele două cabinete vor deservi gratuit toţi elevii din Oradea. "ASCO are în subordine cinci medici şcolari stomatologi. Pentru eficientizarea acestui serviciu, programul de lucru, la ambele cabinete, va fi de luni până vineri de la 8 dimineaţa până la 8 seara, aşadar medicii vor lucra tură contra tură. Unul dintre stomatologi va merge în prevenţie în şcoli şi, dacă e cazul, îi va îndruma pe elevi spre aceste cabinete", a mai afirmat Arina Moş, precizând totodată că ASCO a încheiat un parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, în cadrul căruia medicii vor intra la orele de dirigenţie şi vor vorbi cu şcolarii despre igiena orală.

La cabinetele stomatologice, copiii se vor putea programa la numerele de telefon 0771.052.508 (Eminescu) şi 0771.052.399 (Aurel Lazăr). Ei beneficiază gratuit de servicii stomatologice de prevenţie dar şi curative, adică tratarea cariilor. "E foarte important să ne gândim că foarte mulţi copilaşi poate nu intră niciodată într-un cabinet stomatologic. Este trist ce vă spun, dar asta se întâmplă", a mai adăugat Arina Moş, subliinind faptul că de acum părinţii ar trebui să ştie că-şi pot trimite copiii la cabinetele din subordinea ASCO.

La evenimentul de joi - în cadrul căruia a fost dat în folosinţă unitul dentar de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu - au participat şi deputatul Florica Cherecheş, viceprimarul Ovidiu Mureşan, şeful IŞJ Bihor, Daniel Negrean, managerul interimar al Spitalului Municipal, Gheorghe Carp, directoarea Colegiului, Ioana Codreanu, dar şi directorul Liceului Aurel Lazăr, Ioan Micu.

În subordinea ASCO existau cinci cabinete şcolare de medicină dentară pentru care se impunea dotarea cu unituri dentare, având în vedere faptul că cele existente s-au casat. Reprezentanţii ASCO speră că în 2014 şi celelalte trei cabinete să fie dotate.