Rezultatele elevilor bihoreni la proba orală la limba română din cadrul Bacalaureatului sunt promiţătoare: mai bine de jumătate din cei peste 6.000 de elevi care au susţinut examenul au obţinut calificativul maxim, "experimentat".

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, din cei 6.234 de elevi înscrişi la Bacalaureat, 162 nu s-au prezentat la prima probă, cea de competenţe în limba română, iar 6.072 de elevi au promovat acest examen, dat fiind că niciun elev nu a fost eliminat. La probele orale elevii nu trebuie decât să se prezinte pentru a promova, căci nu primesc note, ci calificative care le arată gradul de pregătire.

Conform statisticilor IŞJ Bihor, 51,68% din elevi au obţinut calificativul maxim la proba orală la limba română. Alţi 30,8% s-au dovedit avansaţi, iar 17,52% de nivel mediu. Niciun elev bihorean n-a luat calificativul minim, "începător".

Examenul de Bacalaureat continuă în perioada 17-21 iunie cu proba de competenţă digitală, iar între 25 şi 28 iunie cu cea de competenţă lingvistică într-o limbă de circulaţie internaţională.

Greul va începe pentru absolvenţii de liceu pe 1 iulie, odată cu prima probă scrisă a Bacalaureatului, cea la limba şi literatura română.