Luna martie are zile de foc pentru elevii bihoreni din clasele de-a VIII-a şi de-a XII-a. Cu toţii vor susţine simulări la examenele pe care în vară le vor da pe bune: de Evaluare Naţională, respectiv de Bacalaureat.

Simulările vor începe pentru toţi elevii pe 25 martie. Absolvenţii de gimnaziu vor susţine proba la limba română pe 25 martie, cea la limba maternă pe 26 martie, iar cea la matematică pe 27 martie. Liceenii din ani terminali vor da examenul la limba română tot pe 25 martie, cel la limba maternă o zi mai târziu, urmând ca pe 27 martie să susţină proba obligatorie a profilului. Ultimul examen îl vor da pe 28 martie, proba la alegere a profilului. Toate examenele vor începe de la ora 11.

Pentru ca elevii să ia în serios simulările, Inspectoratul Şcolar a recomandat tuturor profesorilor să treacă notele în catalog. "Un elev prins că fraudează ia nota 1", a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, şeful IŞJ Bihor, Daniel Negrean

Prin aceste simulări, conducerea IŞJ Bihor vrea să afle nivelul de pregătire al elevilor, dar şi să-i obişnuiască cu sala de examen. "Toate simulările vor avea loc în săli supravegheate video, aşa cum se întâmplă şi la examen", a precizat Negrean. Lucrările de examen vor fi corectate în şcoala în care au fost date.

Cu ocazia simulărilor, şi şcolile vor fi testate, pentru a se vedea cât de rapid transmit subiectele elevilor.