Nemulţumiţi că pragul pentru bursa de merit a crescut de la 8,50 la 9,50, elevi din toată ţara vor protesta timp de o săptămână, îmbrăcându-se la ore exclusiv în negru.

Consiliul Judeţean al Elevilor Bihor i-a îndemnat pe şcolarii pe care îi reprezintă să se alăture acestui protest.

"Prioritizarea drepturilor şi nevoilor beneficiarilor primari ai educaţiei este esenţială pentru o bună desfăşurare a actului educativ, deja supus nenumăratelor schimbări neanunţate din acest an şcolar, astfel încât tăierea burselor nu face decât să evidenţieze faptul că, în România, elevii sunt a treia roată la căruţă. Ordinul de ministru, semnat pe 22 decembrie 2021, prin care privează zeci de mii de elevi de dreptul la educaţie, a fost implementat în baza unor criterii discriminatorii, sub pretextul creşterii mediilor ca urmare a şcolii online", se arată într-un comunicat transmis de CJE Bihor.

Elevii cer ca Ministerul Educaţiei să revizuiască decizia luată şi să-i consulte, înainte de a lua o decizie. Consiliul Naţional al Elevilor a propus recent ca bursele să fie diferite, în funcţie de medie, adică mai mici pentru cei care au medii între 8,50 şi 9,49 şi mai mari pentru cei cu medii între 9,50 şi 10. 

"Empatizăm cu sentimentele de frustrare şi dezamăgire ale colegilor noştri, motiv pentru care, în semn de protest şi pentru a atrage un semnal de alarmă asupra modului în care evoluează situaţia educaţiei din ţară, în ultima săptămână ne îmbrăcăm în negru. Haideţi să susţinem acest demers şi să milităm împreună pentru recuperarea burselor şi reevaluarea criteriilor de acordare a acestora!", se mai arată în comunicat.