Ministerul Educaţiei şi cel al Mediului au lansat programul "Colţul verde din şcoala mea", prin care încurajează şcolile din întreaga ţară să participe la strângerea cât mai multor deşeuri reciclabile. Pentru a transforma această activitate într-un reflex pentru elevi, programul se desfăşoară pe mai multe etape.
În prima, care se desfăşoară până pe 4 noiembrie, copiii trebuie să realizeze în şcoli un aşa-numit colţ verde, adică un ansamblu de recipiente pentru depozitarea temporară a deşeurilor care pot fi revalorificate.
Periodic, şcolile care vor strânge cea mai mare cantitate de materiale reciclabile vor fi premiate cu produse şi cu echipamente necesare instituţiilor de învăţământ. Totodată, 3.000 de şcoli vor primi gratuit maşini pentru presat PET-urile.
Ministerele Mediului şi Educaţiei au început să pună accent pe educaţia ecologică în şcoli deoarece România are obligaţia de a reduce cu 15% cantitatea de deşeuri depusă la haldele de gunoi, lucru posibil doar prin colectarea selectivă.