Elevii Liceului German sărbătoresc Zilele Porţilor Deschise printr-o serie de activităţi destinate atât lor, cât şi familiei şi prietenilor. "La activităţi va putea participa oricine, fie că este vorba de părinţi sau prieteni de-ai copiilor", a declarat Adriana Bunea, directoarea Liceului German „Friedrich Schiller".

Mirecuri, părinţii şi bunicii elevilor vor putea să vadă ce se petrece în timpul orelor, deoarece şcoala organizează o serie de lecţii deschise. În aceeaşi zi, vor fi organizate ateliere, unde copiii vor putea realiza felicitări pentru 8 martie sau experimente ştiinţifice. Miercuri şi joi se vor desfăşura competiţii sportive între elevii claselor primare, gimnaziale şi de liceu.

Activităţile se vor încheia vineri, cu Carnavalul Primăverii, un bun prilej pentru elevi ca să se distreze la o petrecere cu măşti şi costumaţii.