Crosul Pro Europa, organizat de Direcţia pentru Sport a Judeţului (DSJ) Bihor şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, va avea loc pe 7 mai, deşi Ziua Europei se sărbătoreşte pe 9 mai.

"Ne-am consultat cu mai mulţi profesori şi am decis să organizăm competiţia vineri, pentru a fi prezenţi cât mai mulţi copii", a declarat Iosif Korodi, inspector sportiv în cadrul DSJ.

Astfel, începând cu ora 17, mai bine de 300 de elevi vor lua startul în Parcul I.C. Brătianu. Cursa se va desfăşura pe şapte categorii de vârstă şi pe distanţe între 800 şi 2.400 de metri.

La competiţie pot participa atât sportivi legitimaţi cât şi nelegitimaţi, iar înscrierile se vor face în ziua desfăşurării competiţiei, la faţa locului.