Grupul Rompetrol a finanţat reabilitatea şi dotarea cu echipamente noi a cabinetului medical şcolar al Şcolii Generale Nicolae Popoviciu din Beiuş. Rompetrol a acordat 12.000 de euro pentru modernizarea cabinetului prin programul de responsabilitate socială "Împreună pentru fiecare".

"Proiectul de modernizare a cabinetului şcolar din Beiuş a pornit dintr-o nevoie reală a comunităţii, aceea de a facilita accesul elevilor la asistenţă medicală de calitate, gratuită, într-un spaţiu amenajat conform standardelor impuse de legislaţia din domeniu", a declarat, potrivit unui comunicat trimis de Grupul Rompetrol, Oana Năstase, director pe Comunicare şi Afaceri Corporative.

Proiectul, propus de Primăria Municipiului Beiuş în parteneriat cu Asociaţia Habitat pentru Umanitate, a fost implementat în perioada 1 august - 1 decembrie şi a vizat reabilitarea şi dotarea cabinetul medical şcolar al şcolii Nicolae Popoviciu, unde învaţă 850 de elevi.

Lucrările au fost realizate cu ajutorul a 30 de voluntari şi au presupus refacerea acoperişului, izolarea termică a clădirii, înlocuirea instalaţiilor de canalizare şi încălzire, amenajarea a trei grupuri sanitare, înlocuirea instalaţiei electrice, renovarea pereţilor si a pardoselii, dar şi dotarea cu mobilier şi aparatură medicală a cabinetului şcolar. Printre echipamentele medicale achiziţionate pentru şcoala din Beiuş se numără un tensiometru, un ciocan de reflexe, un otoscop, un optotip, o lampă de examinare, un garou, o cutie-instrumentar şi atele de diverse dimensiuni.

În cadrul proiectului, s-au organizat şi seminarii de informare a elevilor din şcolile din municipiul Beiuş asupra necesităţii unei alimentaţii sănătoase şi a efectuării de controale medicale.