Vacanţa intersemestrială a elevilor români se încheie duminică, şcolarii revenind luni la ore, pentru cel de-al doilea semestru.

Acesta se va termina pe 16 iunie, dar până atunci elevii vor mai avea o vacanţă de primăvară, între 19 şi 30 aprilie. Vacanţa va fi precedată de zilele libere cu ocazia sărbătorii de Paşti. De asemenea, elevii vor mai avea zile libere pe 1 mai, 1 iunie şi 5 iunie. 

În zilele 13-15 martie, elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a vor susţine simulările la Evaluarea Naţională, respectiv Bacalaureat. 

În aprilie vor avea loc şi evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a. Primii testaţi vor fi elevii clasei a II-a, în săptămâna dinaintea Paştilor.

Vacanţa de vară va începe în 17 iunie şi se va încheia în 10 septembrie.

Elevii din ultimul an de liceu vor termina cursurile pe 26 mai, iar examenul de Bacalaureat va începe cu probele de competenţe, între 6-17 iunie. Proble scrise vor avea loc între 26-30 iunie. Afişarea rezultatelor este programată pentru10 iulie. 

Elevii din clasa a VIII-a vor susţine examenel din Evaluarea Naţională între 19-22 iunie.