Prima probă scrisă a Bacalaureatului a fost şi ultima pentru doi candidaţi din Bihor. Pentru tentativă de fraudă, aceștia au fost eliminaţi din examen şi nu vor mai avea dreptul să participe două sesiuni.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, este vorba de un candidat care susţinea examenul la Liceul Tehnologic ”Horea” Marghita şi de un altul de la Liceul Tehnologic ”Unirea” Ștei.

IŞJ Bihor nu a înregistrat alte incidente. Toţi candidaţii au avut acces în sălile de examen, în urma triajului medical, pentru că nimeni nu avea temperatura peste 37,3 grade Celsius.

Din totalul candidaţilor înscrişi la Bac în Bihor, 4.036 au fost prezenţi, iar 100 au absentat.

Marţi candidaţii susţin examenul la limba şi literatura maternă, miercuri proba obligatorie a profilului, iar joi pe cea la alegere. Primele rezultatele vor fi afişate marţi, 30 iunie, până la ora 12.

Pentru a promova examenul, un candidat trebuie să aibă cel puţin nota 5 la fiecare dintre probele scrise şi media generală de cel puţin 6.