Un top al celor mai curate 10 ţări din lume, realizat de Universitatea Yale, arată că Elveţia ocupă detaşat primul loc mondial. 8 ţări din clasament sunt de pe bătrânul continent, unde se pare că tot mai multe state caută soluţii pentru diminuarea poluării generate de monoxidul de carbon emanat de fabrici sau de automobile şi a efectului de seră.

Elveţia a fost caracterizată ca fiind „raiul pe pământ” pentru că are cel mai bun aer, cea mai bună apă şi, totodată, cea mai mare calitate a vieţii.

Locul doi în top este ocupat de Luxemburg, cea mai bogată ţară a Europei, supranumită „inima verde” a continentului, graţie păşunilor întinse.

Clasamentul este continuat de Australia, ţară apreciată pentru măsurile ecologiste ferme, Singapore, unde mestecatul gumei este interzis tocmai pentru păstrarea curăţeniei, Cehia, apreciată în mod deosebit pentru curăţenia urbană, Germania, Spania, Austria, Suedia şi Norvegia.