Elveţia a fost desemnată ţara cu cea mai mare calitate a vieţii estimată pentru 2013, în timp ce România se află pe locul 56 în acest clasament, arată o analiză a companiei de prognoză şi consiliere în afaceri Economist Intelligence Unit (EIU), citată de Daily Mail.

Oamenii născuţi în Elveţia sunt consideraţi cei mai fericiţi din lume, având cea mai mare calitate a vieţii, din punct de vedere al averii, sănătăţii şi încrederii în instituţiile publice. Elveţia a primit un scor de 8,22 din partea EIU.

Pe celelalte poziţii până la locul 10 se află, în ordine, Australia, Norvegia, Suedia, Danemarca, Singapore, Noua Zeelandă, Olanda, Canada şi Hong Kong.

În clasamentul EIU, România se află pe locul 56, sub Algeria, Africa de Sud, Thailanda ori Malaezia, dar peste Rusia ori Ucraina. Dacă este să ne luăm după punctajul calculat de EIU, România se află aproximativ la egalitate cu Serbia, Lituania sau Iran.

Daily Mail scrie că punctajele EIU sunt calculate în urma sondajelor referitoare la fericirea şi bogăţia oamenilor din respectivele ţări, dar sunt luaţi în calcul şi alţi factori, precum PIB-ul pe cap de locuitor estimat pentru 2030 (anul când copiii născuţi în 2013 vor deveni adulţi), rata criminalităţii, gradul de încredere în instituţiile publice, caracteristice sociale şi culturale ale ţării şi starea economiei.

Daily Mail remarcă faptul că topul EIU este dominat de economii mici şi că, deşi jumătate dintre primele zece ţări sunt europene, doar una, Olanda, face parte din zona euro. De asemenea, economii mari precum SUA, China, Rusia, Germania ori Franţa sunt trase în jos de ceilalţi factori luaţi în calcul şi se situează la mijlocul clasamentului.

Cele mai proaste ţări din lume, după clasificarea EIU, sunt Nigeria, Kenya şi Ucraina.

Sursa: Gandul.info