Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pásztor Sándor, a numit-o pe actriţa şi regizoarea Elvira Rîmbu în funcţia de director interimar al Teatrului Regina Maria.

Fost director artistic 

Elvira Rîmbu îi ia astfel locul lui Daniel Vulcu, liberalul demis în urma unei evaluări controversate, la conducerea teatrului românesc din Oradea.

Acesta din urmă şi-a pierdut funcţia de manager după ce a fost notat cu 6,98 la cea mai recentă evaluare a activităţii sale, rezultat contestat de Vulcu, care plănuieşte să deschidă şi o acţiune în instanţă.

Elvira Rîmbu a deţinut o funcţie de conducere în Teatrul orădean, ea fiind director artistic al trupei "Iosif Vulcan" până în 2010, când Consiliul Judeţean a decis reorganizarea Teatrului de Stat şi înfiinţarea a două teatre, unul românesc şi altul maghiar.

În vârstă de 48 de ani, Elvira Rîmbu este actor şi regizor, ea făcându-şi studiile la Institutul de Teatru şi Cinematografie din Moscova. Cel mai recent proiect al Elvirei Rîmbu în calitate de regizor a fost spectacolul "Variaţiuni enigmatice", care a avut premiera în luna martie la Sala Arcadia.

De asemenea, ea joacă rolul lui Cécile Moncey în spectacolul "Arta adulterului", care a avut premiera pe 22 aprilie la Sala Mare, regia spectacolului fiind semnată tocmai de Daniel Vulcu. 

Noua directoare interimară a Teatrului Regina Maria este soţia lui Romeo Rîmbu, dirijor permanent al Filarmonicii de Stat din Oradea.

Protestatară

În luna iunie a anului trecut, Elvira Rîmbu a fost unul dintre actorii care au protestat în faţa Teatrului Regina Maria cerând ca ordonatorul de credite, Consiliul Judeţean Bihor, să mărească salariile la nivelul celor de la Filarmonica de Stat, cum prevede legea.

Atunci, actorii, în frunte cu Elvira Rîmbu, spuneau chiar că vor acţiona CJ Bihor în instanţă dacă situaţia nu se schimbă. "Vom merge până la capăt. Consider că artiştii acestui judeţ au drepturi egale", spunea atunci Elvira Rîmbu.

Ulterior, actorii Andrian Locovei, Elvira Rîmbu, Şerban Borda şi Ciprian Toie, reprezentantul sindicatului Ansamblului Crişana, au convocat o conferinţă de presă au spus că egalizarea trebuia prevăzută în proiectul de buget înaintat de Teatrul Regina Maria către Consiliul Judeţean, lucru care nu s-a întâmplat.

Aceştia precizau că vinovat pentru situaţie ar fi managerul Teatrului Regina Maria, Daniel Vulcu. Totodată, aceştia au mai spus că şi Consiliul Judeţean putea să intervină pentru a reglementa situaţia. "Sunt supărată şi pe managementul Teatrului şi pe Consiliul Judeţean şi pe ţara în care se poate întâmpla aşa ceva", a spus Elvira Rîmbu.

Drept răspuns, Daniel Vulcu spunea la acea vreme că măririle nu se pot face din lipsa banilor şi că, în plus, decizia de egalizare trebuie să o ia Consiliul Judeţean şi nu managerul teatrului.

Urmează concurs 

Numirea a fost făcută printr-o dispoziţie emisă marţi, 8 mai, de preşedintele Consiliului Judeţean Bihor.

Elvira Rîmbu va conduce instituţia până la organizarea unui concurs, potrivit unei informări transmise de CJ Bihor.

"În termen de 120 de zile de la numirea managerului interimar se organizează concurs de management la instituţia de cultură subordonată Consiliului Judeţean Bihor", se arată în comunicat.