Emil Boc a fost huiduit, joi, de către un grup de oameni care îi reproşau că de când a ajuns la guvernare nu a realizat nimic. "Ne luaţi de proşti, de cobai. Noi, dacă nu ne simţim capabili, ne dăm la o parte", i-au spus protestatarii.

Oamenii l-au huiduit pe premier şi apoi au început să strige "Demisia!, Demisia!", iar Emil Boc le-a replicat "Munca e soluţia".

Grupul de nemulţumiţi, care ar fi fost compus din poliţişti comunitari şi funcţionari concediaţi din primăriile sectoarelor 1 şi 2, i-a reproşat premierului că a tăiat salariile, a impus taxe şi nu a creat condiţii pentru înfiinţarea locurilor de muncă, dar şi legăturile puterii cu "infractori ca Bercea Mondialul".

"Ne luaţi de proşti, de cobai. Noi, dacă nu ne simţim capabili, ne dăm la o parte", i-au spus protestatarii premierului.

După ce a discutat cu câteva persoane care şi-au exprimat supărarea faţă de măsurile de austeritate ale Guvernului, premierul Boc s-a îndreptat către unul dintre cei care-l huiduiau pentru a-l întreba cu ce se ocupă.

Tânărul a precizat că este funcţionar la Primăria sectorului 1, care este condusă de Andrei Chiliman. Premierul Boc i-a spus acestuia că au fost trimişi de Chiliman să-l fluiere.

"Ei mă fluieră, treaba lor, e democraţie, dar eu altă soluţie nu am acum", a declarat premierul Emil Boc. "E dureros, ştiu, măsurile astea îi afectează şi pe cunoscuţii mei", a încercat Boc să liniştească apele.

Premierul Boc a inspectat lucrările la centura de nord a Capitalei, avertizându-i pe constructori că va verifica lunar stadiul proiectului.