Tinerii social-democraţi s-au reunit, vineri, în Sala Mare a Primăriei, pentru a-şi alege o nouă conducere. La conferinţa de alegeri au participat peste 200 de delegaţi din Oradea şi judeţ.

Preşedinte al Tineretului Social Democrat (TSD) Bihor a fost reales Pavel Emilian, în timp ce prim-vicepreşedinte a fost votat Liviu Sabău-Popa. "În ultimii 7 ani am construit o echipă puternică şi putem spune că, dacă atunci eram o mână de tineri, astăzi suntem cea mai puternică organizaţie de tineret din Bihor. Datoria noastră este să ne organizăm, să-i încurajăm şi pe ceilalţi tineri să ni se alăture", a declarat Emilian Pavel.

Delegaţii i-au mai ales pe Caciora Octavian Andrei (secretar), Balaj Roxana (preşedinte Grupul de Acţiune al tinerelor social democrate) şi pe vicepreşedinţii: Cristian Pop (Marghita), Florin Gherle (Aleşd), Cosmin Szigeti-Pirtea (Beiuş), Ciprian Magda (Ştei), Laza Călin (Sâmbăta), Junc Anamaria (Holod-Tinca), Marius Sticlaru (Salonta), Anca Vlad (Cefa), Katai Ovidiu şi Maliţa Bogdan (Oradea). Secretari executivi vor fi: Cătălina Ficuţ, Carmen Simuţ, Adrian Hălmăgean, Birta Sebastian, Ban Emilian, Pereţ Alexandru şi Balaj Florin.

La alegerile organizaţiei de tineret a PSD au participat şi Ioan Mang, preşedintele PSD Bihor, mai mulţi consilieri locali ai partidului, dar şi reprezentanţi ai organizaţiilor de tineret ale PNL (Florin Birta), respectiv UDMR (Szabo Jozsef).