Europarlamentarul bihorean Emilian Pavel a fost unul dintre laureaţii galei MEP Awards 2017, un eveniment în cadrul căruia sunt premiaţi cei mai activi parlamentari de la Bruxelles.

Pavel a fost desemnat deputatul european al anului, la categoria Angajabilitate şi ocuparea forţei de muncă. El a mai fost nominalizat şi la categoria Promovarea drepturilor femeilor, însă acolo nu a câştigat.

"Sunt extrem de mândru. Mulţumesc echipelor mele din Bruxelles şi din ţară pentru munca lor şi suportul pe care mi-l oferă mereu. Dincolo de recunoaşterea muncii noastre, sunt şi suntem motivaţi mai mult ca oricând să luptăm pentru drepturile angajaţilor, pentru mai multe calificări, dar şi pentru încurajarea unui spirit antreprenorial în Europa", a scris Emilian Pavel pe contul său de Facebook.

Organizată în fiecare an de către revista Parliament Magazine, gala premiază munca depusă de către europarlamentari atât în comisiile din care fac parte în Parlamentul European, cât şi în cadrul altor rapoarte sau dosare la a căror realizare participă.