La 18 ani, Emma Răducanu a păşit luni seara pe covorul roşu al Met Gala, cel mai important eveniment de fashion şi totodată caritabil din Statele Unite ale Americii. 

Câştigătoare a US Open, Emma a fost invitată alături de o pleiadă de staruri internaţionale. Tânăra tenismenă, al cărei tată este român, a purtat o ţinută Chanel alb-negru, din colecţia Cruise 2021-2022, accesorizată cu un şiraj de perle în jurul taliei. 

Gala Met este un eveniment caritabil organizat în fiecare an în beneficiul Costume Institute, unul dintre muzeele din cadrul Metropolitan Museum of Art, dedicat modei, care are propriul buget şi autonomie financiară faţă de Met, scrie Digi24.ro. 

Creată în 1948, gala a fost pentru mult timp un eveniment rezervat elitei înstărite din societatea newyorkeză, principala sursă de mecenat pentru Met. Evenimentul a devenit treptat mai accesibil începând cu anii 1970 şi transformat radical odată cu sosirea în fruntea echipei de organizare a redactorului-şef al revistei Vogue, Anna Wintour, în 1995.

Aceasta a propulsat gala în seria evenimentelor mondene, adaptate pentru reţelele de socializare şi democratizării modei, fiind comparată uneori cu ceremonia decernării Oscarurilor, care are loc în Los Angeles.

Alături de Anna Wintour, creatorul de modă Tom Ford şi CEO-ul Instagram, Adam Mosseri, cântăreaţa Billie Eilish, actorul Timothée Chalamet, poeta Amanda Gorman şi jucătoarea de tenis Naomi Osaka au coprezidat gala din acest an, desfăşurată sub semnul tinereţii şi al ''generaţiei Z''. Tema galei a fost "America, lexicon de modă".

La Met Gala 2021 au mai fost prezenţi, între alţii, sportivii Lewis Hamilton, Simone Biles, Steph Curry, Naomi Osaka, Serena Williams. De asemenea, au participat şi Jennifer Lopez alături de Ben Affleck, Kim Kardashian, care a purtat o ţinută complet neagră şi accesorizată cu o cagulă, top modelele Kendall Jenner şi Cara Delevigne, cântăreţul Justin Bieber, alături de soţia lui Hailey, Rita Ora, Rihanna şi iubitul ei Asap Rocky (foto) şi mulţi alţii. 

Între invitaţi s-a numărat şi Alexandria Ocazio-Cortez, membră a Congresului American, care a purtat o rochie albă, inscripţionată cu mesajul "Tax the rich!" (foto), adică "Taxaţi-i pe bogaţi!".