Cântăreţul Enrique Iglesias, în vârstă de 42 de ani, şi iubita lui, fosta tenismentă Anna Kournikova, în vârstă de 36 de ani, au devenit părinţi de gemeni. Spre deosebire de alte celebrităţi, cei doi au vrut şi au reuşit să ţină sarcina secretă. 

Pe 16 decembrie, Anna Kournikova a adus pe lume un băiat şi o fetiţă, care vor primi numele de Nicholas şi Lucy, potrivit unor surse citate de TMZ.   

Rusoaica Anna Kournikova şi artistul de origine spaniolă Enrique Iglesias sunt împreună de 16 ani, dar au fost întotdeauna extrem de discreţi în ceea ce priveşte viaţa lor privată.

Cei doi s-au cunoscut în 2001, fosta tenismenă fiind atunci protagonista videoclipului piesei "Escape".   

Adevărul.ro scrie că deşi cei doi nu şi-au dezvăluit niciodată statutul relaţiei lor, anul trecut, Anna Kournikova a dat naştere speculaţiilor despre mariaj când a fost surprinsă purtând un inel cu diamant galben pe degetul inelar al mâinii stângi.