Potrivit evidenţelor Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, numărul bolnavilor de rubeolă a ajuns la 400 de persoane, ceea ce ar indica un început de epidemie.

Fenomenul este contrariant, consideră şeful DSP, Marius Pîrcioagă, în condiţiile în care "în cursul anului trecut instituţia a distribuit către medicii vaccinatori din unităţile şcolare un vaccin antirubeolic (Rubivax) ce putea fi administrat persoanelor din anturajul bolnavilor de rubeolă, multe asemenea persoane refuzând însă vaccinarea, cu toate că era gratuită".

Dată fiind creşterea numărului de cazuri de rubeolă (pojar mic, cum e cunoscută boala în termeni populari), DSP Bihor a transmis medicilor şcolari, medicilor de familie şi celor din spitalele de boli infecţioase şi maternităţi recomandări privind metodologia de intervenţie în asemenea cazuri.

Rubeola este o boală infecto-contagioasă care se transmite prin aer şi se manifestă prin febră, stare generală alterată, adenopatie (inflamarea ganglionilor) şi erupţie generalizată. La vârste mici evoluţia este benignă, însă la adulţi poate produce complicaţii, iar la femeile gravide malformaţii sau chiar moartea fătului (rubeolă congenitală).

Boala este prevenibilă prin vaccinare. În România vaccinarea antirubeolică a început în anul 2005, în cadrul Programului Naţional de Imunizări.

Pentru prevenirea îmbolnăvirii, medicii recomandă o alimentaţie corespunzătoare (care să conţină fructe şi legume), evitarea expunerii la frig, a surmenajului fizic şi intelectual, fumatului, consumului de alcool şi exceselor de produse cofeinizate, spălarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun, folosirea batistelor în caz de strănut, evitarea aglomeraţiilor din locurile publice şi evitarea vizitării bolnavilor.