În încercarea de a promova în special obiectivele religioase de apartenenţă romano-catolică, Episcopia Romano-Catolică de Oradea a înfiinţat, într-unul din birourile din Şirul Canonicilor, vizavi de Catedrala Adormirea Maicii Domnului, un birou de turism religios.

Inaugurarea acestuia a avut loc joi seara, în prezenţa episcopului Bocskei Laszlo, care a afirmat că reprezentanţii Episcopiei sunt deseori căutaţi de turişti pentru a fi direcţionaţi către monumentele istorice din Oradea, respectiv cele care aparţin de istoria romano-catolicilor din oraş.

"Misiunea centrului nu este doar de a prezenta monumente ale trecutului, ci de a evidenţia acele valori ca fundamente pentru viitor şi de a le face atractive pentru vizitatori. Am dori colaborări cu toate entităţile care au un interes în promovarea oraşului", a spus episcopul Bocskei la inaugurarea centrului de informare turistică.

La rândul său, Lakatos Attila, coordonatorul biroului de turism religios, a afirmat că anual prin Oradea trec circa 40-50.000 de turişti care se opresc să viziteze Catedrala Adormirea Maicii Domnului de lângă Palatul Baroc, dar doar atât. "Oradea este un punct de tranzit pentru turiştii care intră în România, din Ungaria, din Germania şi alte ţări. Există aproape 50.000 de turişti care nu apar în evidenţe deoarece nu vizitează şi alte obiective din Oradea şi nu cheltuie bani aici. Obiectivul acestui birou este să intre în contact cu turiştii şi cu operatorii şi să încercăm să-i convingem să petreacă mai mult timp în Oradea", a spus Lakatos.

Biroul de turism religios are un portal online - tourinfo.org - de unde doritorii pot afla despre monumentele religioase romano-catolice precum şi despre alte obiective turistice din oraş.

În pliantele şi panourile biroului, tipărite în patru limbi (română, maghiară, germană şi engleză) sunt promovate Cetatea din Oradea şi Catedrala Sfântului Ladislau, Biserica de odinioară a iezuiţilor (actualmente în posesia Episcopiei Greco-Catolice), Biserica Sfântul Ladislau, Catedrala Adormirea Maicii Domnului, Palatul Baroc, Mănăstirea şi Biserica Ursulinelor, Gimnaziul Premonstratens şi Academia Regală de Drept (actualemente Colegiul Naţional Mihai Eminescu) şi altele.

Lakatos a anunţat că, în viitor, biroul doreşte să-şi extindă oferta şi cu alte obiective turistice din oraş care nu au legătură cu moştenirea romano-catolică.