În prezenţa patriarhului Daniel, Episcopia Sălajului şi-a inaugurat, sâmbătă, sediul de un milion de euro.

Banii necesari luxoasei construcţii au provenit din donaţii şi fonduri guvernamentale. Reprezentanţii Bisericii spun că cea mai mare parte a veniturilor au provenit din donaţii.

Peste 5.000 de credincioşi au mers să vadă minunea pentru care Biserica nu s-a zgârcit deloc: a amenajat birouri, parcări şi chiar o cramă la subsol.

Clădirea, în suprafaţă totală de peste 1.400 de metri pătraţi, adăposteşte birourile administraţiei episcopale, arhiva, o bibliotecă, o sală de conferinţe, camere de oaspeţi, precum şi apartamentul episcopului Petroniu Florea. În interior, marmura se regăseşte peste tot, iar candelabrele sunt doar din cristale.

Episcopia Sălajului a luat fiinţă în 2007, în anul următor fiind întronizat ca episcop PS Petroniu Florea. Construcţia sediului eparhiei a demarat în luna septembrie a anului 2010, pe un teren de 3,12 hectare. Clă

Chiar dacă oficialii Episcopiei nu recunosc asta, construcţia impunătorului sediu nu a fost văzută cu ochi buni de toţi credincioşii şi, în unele cazuri, nici de preoţi, presa locală dezvăluind în mai multe rânduri cum feţele bisericeşti erau obligate să îşi doneze salariile şi să contribuie cu forţă de muncă pentru edificarea lui.