Între cei care privesc neputincioşi cum Palatul Episcopal  unul dintre cele mai importante monumente din Oradea - arde se numără şi episcopul greco-catolic Virgil Bercea, care este şocat de imaginea apocaliptică.

Preasfinţitul a spus doar că în podul clădirii nu exista nicio sursă de aprindere a focului, dar apoi a refuzat să mai facă declaraţii.

Preoţi mâhniţi

În schimb, preoţii din jurul episcopului par nemulţumiţi de intervenţia pompierilor. Aceştia spun că forţele de intervenţie nu s-au interesat de planurile clădirii şi nu au folosit, de pildă, o intrare laterală a Palatului, care ar fi putut ajuta la împiedicarea propagării flăcărilor.

De asemenea, aceştia mai reclamă că nu au fost ascultaţi la început, când a izbucnit incendiul şi când ar fi putut să le dea indicaţii pompierilor pe unde să intre. Clădirea Episcopiei Greco-Catolice este în formă de U şi în ea sunt depozitate valoroase opere de artă, spun feţele bisericeşti.

Preoţii mai relatează că în clădire ar fi locuit un preot, care însă a reuşit să se salveze, confirmându-se astfel faptul că nu există victime.

Istorie zbuciumată

Palatul Episcopal Greco-Catolic din Oradea a fost construit între 1903-1905, la iniţiativa episcopului Radu Demetrie, pe fundaţiile unei construcţii anterioare ce servise mai mulţi ani drept casă parohială romano-catolică.

Proiectul a fost semnat de Rimanoczy Kalman jr., unul dintre cei mai importanţi arhitecţi care şi-au pus amprenta pe construcţiile Oradiei la începutul secolului XX.

Imobilul a fost ridicat într-un spectaculos stil eclectic, îmbinând stiluri precum cel neo-romantic şi neo-gotic. La parter au fost amenajate o bibliotecă a Episcopiei şi administraţia eparhială, iar la etaj saloanele episcopale.

Istoria clădirii este zbuciumată. În 1948 a fost sechestrată de comunişti şi transformată în şcoală populară, iar ulterior a devenit sediul Bibliotecii Judeţene.

În 1992, după căderea regimului, edificiul a fost retrocedat proprietarilor de drept, dar fizic aceştia au intrat în posesia lui abia în 2005-2006, după mai multe dispute cu conducerea Bibliotecii Judeţene.

Un an mai târziu, în 2007, faţada a fost reabilitată, dar interiorul a ajuns în stare avansată de degradare, nefiind supus niciunei renovări de peste un secol.

În 2016, reprezentanţii Episcopiei Greco-Catolice de Oradea au pregătit un proiect de reabilitare pentru interior, pe care l-au depus spre finanţare pe bani europeni. Proiectul n-a fost, însă, aprobat. Palatul Episcopal este închis publicului şi nu serveşte drept casă pentru episcopul Virgil Bercea.