Sfârşitul de săptămână aduce o nouă tură de distracţie intensivă pentru cei mici, la ERA Park Oradea: continuă Festivalul de Teatru ERA Park, atelierele LEGO, dar şi cele de magie!

Startul se dă sâmbătă, 13 mai, între orele 11 şi 12, când copiii sunt invitaţi la piesa de teatru "Punguţa cu doi bani" în sala de evenimente a centrului comercial, pentru ca un pic mai târziu, între orele 17 şi 18, să fie aşteptaţi sub cupolă, la un nou atelier de magie!

Duminică, 14 mai, de la ora 11, tot în sala de evenimente, va fi spectacolul nonverbal pentru copii "BUM!", iar sub cuplolă, între 17 şi 20, va fi un nou atelier de creativitate LEGO. În cadrul celui din urmă, copiii vor avea la dispoziţie mii de piese originale LEGO, pentru a-şi construi propria lume.

Intrarea este gratuită pentru toată lumea!

De precizat că aceste evenimente sunt parte a unor proiecte mai ample, desfăşurate de centrul comercial în colaborare cu artişti din Oradea, dar nu numai.

Luna trecută, ERA Park a lansat un maraton de ateliere de magie şi de teatru, coordonate de actori de la Teatrul mic din Sibiu, la finalul cărora, în luna decembrie, participanţii vor fi capabili să pună în scenă o piesă de teatru şi un număr de magie.

După ziua de duminică, până la vacanţa de vară, atelierele de magie se vor ţine pe 10 iunie, iar cele de teatru - pe 27 mai şi pe 17 iunie.

În ce priveşte Festivalul de Teatru ERA Park, acesta va continua pe 28 mai cu show-ul de divertisment "Magic Show" sustinut de actorul Serban Borda, iar pe 10 iunie se va încheia cu "Soacra cu trei nurori".

"Vă invităm să aflaţi mai multe despre evenimentele centrului comercial accesând site-ul era-oradea.ro, dar şi pagina de Facebook ERA Park Oradea", au transmis reprezentanţii centrului comercial.