La iniţiativa doctorului Gabriela Miculschi, medic oncolog la Spitalul de Copii Oradea şi, totodată, fondator al Asociaţiei Protejaţi Copiii, peste 40 de copiii din întreg judeţul Bihor s-au întâlnit sâmbătă dimineaţă, la Hotelul Continental. Cei mai mulţi dintre cei prezenţi au fost micuţi care au învins deja boala, însă printre ei s-au aflat şi dintre cei care încă mai au de luptat.

„Eroii acestei zile sunt copiii care s-au vindecat şi părinţii lor, care numai ei ştiu prin ce au trecut", a declarat la eveniment doctorul pediatru Ladislau Ritli. Cum fiecare pici a venit însoţit de cel puţin un părinte, în întreaga sală se putea auzi întrebări murmurate precum „voi ce aţi luat?", „la care spital mergeţi?" şi altele similare.

Râsetele şi veselia au fost asigurate de clovnul Flip, care le-a făcut micuţilor reprezentaţii de magie.

Întâlnirea a fost cu scopul ca micuţii să se cunoască mai bine, astfel încât toţi să devină buni-sfătuitori pentru copiii care încă nu au învins boala. Asociaţiile Little People şi Protejaţi Copiii îşi propun să organizeze tot mai multe evenimente cu copiii bolnavi şi cu cei vindecaţi, tocmai pentru ca cei bolnăviori să prindă curaj în lupta pe care o duc.

Luni, în întreaga lume se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Cancerului la Copil.