Carla’s Dreams, unul dintre cele mai în vogă proiecte muzicale ale momentului în România, concertează vineri seară în Shadows Club din Oradea, de pe strada Vasile Alecsandri nr. 7-9. Evenimentul este organizat de Just For Fun Events.

Membrii trupei Carla's Dreams nu apar niciodată la concerte, evenimente ori în videoclipuri fără a fi pictaţi pe faţă şi, deci, sunt imposibil de recunoscut.

Carla’s Dreams a devenit cunoscută datorită colaborării cu Inna pentru piesa "P.O.H.U.I." devenită hit pe radiourile din România. În 2015, Carla’s Dreams a colaborat cu Delia pentru piesa "Cum ne noi", devenită la rândul ei un hit incontestabil. Totodată, băieţii din acelaşi proiect au compus un alt hit al Deliei, intitulat "Da, mamă".

În ultimele luni, însă, Carla’s Dreams s-a remarcat pe cont propriu, lansând melodii de succes precum "Te rog" şi "Sub pielea mea (#eroina)", fiecare strângând peste 20 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Preţul unui bilet la concert este de 40 de lei. Cei interesaţi pot apela numărul de telefon 0742.200.877.