Un tânăr poliţist de 23 de ani din Oradea se află printre cei patru donatori de sânge români care au reuşit să salveze peste 850 de persoane. Datorită performanţei lor, câteva fotografii, dar şi informaţii despre ei au fost proiectate pe un ecran din Times Square.

A salvat 90 de vieţi

Potrivit site-ului Ştirileprotv.ro, un poliţist, o asistentă medicală, un măcelar şi un şofer de troleibuz sunt oamenii care se află în topul donatorilor de sânge din România. Aceştia au donat constant, toată viaţa lor, pentru oamenii care au avut nevoie.

Cel mai tânăr dintre ei este orădeanul Robert Bagdi, în vârstă de 23 de ani, poliţist de frontieră în localitatea Curtici, județul Arad, care de doi ani a donat de peste 20 de ori, adică peste 9 litri de sânge care au reuşit să salveze viaţa a 90 de persoane.

Site-ul de ştiri scrie că asistentele de la centrul de transfuzii îl cunosc deja ca fiind un donator regulat.

"Tot am văzut la televizor, oamenii au nevoie de sânge, au nevoie de ajutor. Am fost să încerc şi, de prima dată de când am făcut-o, am continuat până acum cu succes. Doresc să continui, cât de mult, cât de mult pot eu să ajut oamenii, să mă tot duc acolo, să le răspund pozitiv oamenilor care au nevoie de mine", a declarat el pentru sursa citată.

Eroi în Times Square

O altă donatoare este Camelia Săbădean, în vârstă de 50 de ani, asistentă de laborator la spitalul Judeţean din Târgu Mureş, care în ultimii 30 de ani a donat de 120 de ori, iar sângele ei a reuşit să ajungă la peste 350 de pacienţi.

"De multe ori erau gărzi în care aveam o singură pungă de sânge dintr-o gupă rară şi mă gândeam cărui pacient sau pe ce secţie să trimit punga respectivă. Şi tot mai tare am conştientizat acest lucru şi a devenit o obişnuinţă, un stil de viaţă şi o bucurie pentru mine să donez şi m-am simţit întotdeauna extraordinar", a spus ea.

În topul donatorilor se află și Ramona Tabita, șoferiță de troleibuz. Ea povestit că a moştenit obiceiul de a dona de la mama ei, care a îndemnat-o să facă asta de când avea 18 ani. 

Fotografii, dar și câteva informații despre ei au fost proiectate şi pe unul dintre panourile publicitare din Times Square, în New York. Cei patru au devenit cunoscuţi ca adevăraţi eroi prin intermediul campaniei Blood Network, realizată de organizatorii Untold şi Neversea. Campania a adunat în acest an peste 1.450 de donatori din toată ţara, printr-o caravană mobilă. Împreună au ajutat peste 4.300 de bolnavi care aveau nevoie urgentă de sânge.

Vezi videoclipul cu declarațiile donatorilor, pe Stirileprotv.ro