Celebra escroacă imobiliară Szentivanyi Urbanovici Erzebet, condamnată la 10 ani de închisoare şi plata unor despăgubiri de 740.000 de euro după ce a furat 13 hectare din terenurile Oradiei şi alte 10 din cele ale comunei Borş, a reuşit o nouă afacere.

Şi-a terminat Facultatea de Drept la o universitate privată, şi-a cumpărat un post de stagiar în Târgovişte, unde nu o cunoaşte nimeni, iar acum şi-a dat şi examenul de definitivat, obţinând titlul de avocat în cadrul Baroului Dâmboviţa.

Evident, nu a pomenit nimic despre mica ei problemă penală, că deh, e nasoală, dar încă-i pe rol, nu definitivă. Bihorel a descoperit că proaspăta avocată pledează cu tupeu la Oradea, printre clienţii ei figurând, cum altfel, doi escroci care au lăsat fără casă un profesor universitar american. Păi, numai una ca ea ştie cu adevărat ce poate fi în sufletul unui borfaş...