Începând din 1 ianuarie 2025, România și Bulgaria vor adera la Schengen cu granițele terestre. Decizia luată în Consiliul de Justiție și Afaceri Interne a fost anunțată de președinția maghiară a UE şi salutată de Comisia Europeană.
În totalitate în Schengen
Miniștrii de interne ai Uniunii Europene au votat joi, 12 decembrie, în unanimitate, aderarea completă a României și Bulgariei la spațiul Schengen, de la 1 ianuarie 2025, după ce Austria și Olanda au renunțat la vetoul pe care l-au menținut în ultimii doi ani.
„Este un moment istoric să primim în sfârșit Bulgaria și România ca membri cu drepturi depline ai spațiului Schengen. Eliminarea controalelor persoanelor la frontierele terestre interne cu și între aceste state membre a fost o prioritate absolută pentru președinția maghiară, iar astăzi am transformat-o în realitate. Acest pas va fi benefic nu numai pentru cetățenii bulgari și români, ci și pentru UE în ansamblu”, a decarat Pintér Sándor, ministrul ungar al afacerilor interne.
Decizia a fost salutată de Comisia Europeană. "Acest lucru nu numai că întărește spațiul Schengen, dar va consolida și mai mult piața internă, va crește călătoriile, comerțul și turismul. Un spațiu Schengen robust întărește unitatea UE și face UE mai puternică la scară globală", se arată în comunicatul de presă al Comisiei Europene.
Călătorii fără controale
Decizia de joi înseamnă că, începând cu 1 ianuarie 2025, cetățenii pot călători fără controale la frontiera terestră către și dispre Bulgaria și România.
"Începând cu decembrie anul trecut, când Consiliul a decis să întâmpine România și Bulgaria în spațiul Schengen, ambele state membre au luat toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea fără probleme a regulilor Schengen începând cu 31 martie 2024. La acea dată, controalele la nivel intern la frontierele aeriene și maritime au fost ridicate și au început să se aplice regulile Schengen, inclusiv pentru eliberarea vizelor Schengen", se mai menţionează în comunicatul de presă al Comisiei Europene.
În opinia CE, ambele țări vor sprijini în continuare eforturile europene comune de a aborda securitatea la frontierele externe UE și de a aborda provocările legate de migrație.
Totodată, Comisia arată că va continua să ofere sprijin financiar și asistență Frontex ambelor state membre. După cum se subliniază în raportul 2024, Schengen este puternic și rămâne cea mai vizitată destinație din lume.
„Garantând călătorii fără probleme și în siguranță într-o regiune cu o populație de aproape 450 de milioane de locuitori, spațiul Schengen este esențial pentru Uniunea Europeană, oamenii și afacerile sale. Având în vedere că Bulgaria și România sunt acum pe deplin parte din Schengen, facem un alt pas crucial pentru a construi o Uniune puternică și conectată", se mai precizează în comunicat.
Iohannis: o decizie aşteptată de prea mult timp
„Decizia ca România să adere la Schengen și cu frontierele terestre este una așteptată prea mult timp de către noi toți”, a declarat președintele Klaus Iohannis, la scurt timp după ce miniștrii de Interne din UE au votat pentru aderarea totală a României și Bulgariei la Schengen, notează Hotnews.ro.
Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a postat un mesaj, în română și în bulgară, în care a salutat decizia Consiliului JAI, iar președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, la rândul ei, a felicitat cetățenii ambelor țări "care au muncit din greu și îndelung pentru acest lucru"
„Este gata. E hotărât. Este meritat. România și Bulgaria vor adera pe deplin la Schengen la 1 ianuarie 2025. Felicitări cetățenilor ambelor țări care au muncit din greu și îndelung pentru acest lucru. Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai sigură și mai unită”, se arată într-o postare a Robertei Metsola.