Federația de Gimnastică a Statelor Unite ale Americii a făcut apel împotriva deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv de a-i lua medalia de bronz sportivei Jordan Chiles, întrucât antrenoarea ei a contestat târziu nota de la sol, de la JO 2024. Apelul americancelor a fost respins de TAS, astfel că Ana Bărbosu primește în mod cert medalia de bronz la sol. 

În apelul lor, reprezentanții SUA au susținut că au noi dovezi care arată că au depus în timpul regulamentar contestația după depunctarea lui Jordan Chiles. Se pare că acestea nu au fost concludente, întrucât TAS a respins solicitarea. 

„Federația Română de Gimnastică dorește să anunțe faptul că TAS, printr-o comunicare oficială transmisă în urmă cu câteva minute, a respins solicitarea formulată de Federația de Gimnastică a Statelor Unite, Jordan Chiles și Comitetul Olimpic al Statelor Unite de a redeschide cazul. TAS a subliniat că pe parcursul procedurilor s-a stabilit în mod concludent prin înregistrările oficiale furnizate de Federația Internațională de Gimnastică, necontestate de nicio parte în timpul procedurilor, faptul că acea contestație depusă de dna. Landi a fost transmisă tardiv, după limita de 1 minut", au transmis luni noaptea reprezentanții FRG. ‎

Astfel, Ana Bărbosu se poate bucura în sfârșit de medalia câștigată. Amintim că la finalul concursului tânăra gimnastă română credea că este pe treapta a treia a podiumului, însă a fost șocată să afle că arbitrii i-au mărit nota lui Jordan Chiles, în urma unei contestații depuse pe loc. 

Ulterior, FRG a contestat la TAS decizia, având câștig de cauză. După ce i s-a dat dreptate, Ana Bărbosu le-a transmis un mesaj emoționant competitoarelor ei, inclusiv Sabrinei Voinea, care contestase și ea nota primită și spera la o medalie.

„Sabrina, Jordan, gândurile mele se îndreaptă spre voi. Ştiu ce simţiţi, pentru că am trecut şi eu prin asta. Dar ştiu că vă veţi întoarce mai puternice. Sper din adâncul sufletului meu că la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice toate trei vom urca pe acelaşi podium. Acesta este visul meu adevărat!”, a notat Bărbosu pe Instagram, mesaj care a fost distribuit şi de Nadia Comăneci.

„Această situaţie nu ar fi avut loc dacă responsabilii ar fi respectat regulamentul. Noi, sportivii, nu suntem de vină, iar ura pe care o primim este dureroasă. Am vrut să închei această ediţie a Jocurilor Olimpice Panis 2024 în spiritul olimpismului, adevărata valoare a lumii”, a adăugat Ana Bărbosu.

România a încheiat astfel JO 2024 cu 9 medalii. Este vorba despre 3 de aur - David Popovici (înot, 200 m liber), Andrei Cornea, Marian Enache (canotaj, dublu vâsle) și Adriana Adam, Roxana Anghel, Amalia Bereș, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Victoria Petreanu, Simona Radiș, Maria Rusu, Ioana Vrînceanu (canotaj, 8 rame cu cârmaci); 4 de argint - Ancuța Bodnar, Simona Radiș (canotaj, dublu vâsle), Roxana Anghel, Ioana Vrînceanu (canotaj, dublu rame), Ionela Cozmiuc, Gianina van Groningen (canotaj, dublu vâsle categoria ușoară), Mihaela Cambei (haltere, 49 kg); 2 de bronz - David Popovici (înot, 100 m liber) și Ana Maria Bărbosu (gimnastică, sol).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!