Cine ştie cum arată Moş Crăciun? Toţi, nu-i aşa? Ei bine, un copil nevăzător nu ştie asta. În cel mai bun caz, cu nişte ochelari mari, poate i-a zărit silueta. Dar cu siguranţă nu i-a văzut barba albă, poate nu ştie ce culoare are haina lui şi nici nu i-a văzut căldura ochilor. Poate, dacă s-a întâlnit cu el, şi Moşul l-a mângâiat pe obraz, a înţeles ce înseamnă Moş Crăciun, şi atunci a priceput mai multe decât noi, cei care vedem lumina, cei care îl vedem, cei care analizăm atât de mult.

Un copil nevăzător analizează, cercetează mult, dar nu caută defectele, el caută să înţeleagă cu sufletul ceea ce noi înţelegem cu ochii. Caută lumina acolo unde noi uneori vedem şi întunericul. Îşi imaginează lumea, culorile, bucuriile acolo unde noi vedem toate acestea, dar de multe ori nu le apreciem.

Ce altă emoţie ne împlineşte la fel de mult precum zâmbetul sincer primit în dar de la un om pe care l-am ajutat? Cât de puternici sunt ochii mari ai unui copil care primeşte cadoul mult dorit, şi ne şopteşte încet că “Moş Crăciun există”? Aceste sentimente au menirea de a ne deschide inima mai mult, de a ne face recunoscători pentru ceea ce suntem şi ceea ce avem. Ne face să privim viaţa cu alţi ochi, să căutăm soluţii şi pentru cei din jurul nostru, fără a ne pune doar pe noi pe primul loc.

Eu am avut şansa de a descoperi aceste sentimente, iar ele m-au format în ultimii ani. M-au făcut să îmi doresc să ajut mai mult, să încerc să devin un om mai bun, pentru a putea dărui şi mai mult din ceea ce sunt. Vă îndemn să încercaţi şi voi, iar pentru început puteţi face o vizită în Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Cristal, unde îi veţi găsi pe aceşti copii de la care avem atât de multe de învăţat.

Eşti cât dăruieşti! Cred cu tărie în aceste cuvinte, alese ca motto în acest an lionistic, în care am onoarea de a fi preşedintele Clubului Lions Oradea 22. Cred cu tărie că este cea mai mare bogăţie şi bucurie în viaţă, atunci când ştii că ai ajutat şi ai influenţat pozitiv viaţa unor oameni, când ştii că ai lăsat în urma ta un zâmbet şi un suflet împăcat. Sărbători fericite şi binecuvântate!

Bianca Puşcaş
Preşedinte
Lions Oradea 22