25 mai 2018 este data la care va intra în vigoare noua reglementare GDPR, considerată a fi cea mai mare modificare efectuată de către Uniunea Europeană în administrarea datelor cu caracter personal.

Scopul GDPR

Este de a proteja toţi cetăţenii europeni în ceea ce priveşte confidenţialitatea şi încălcarea datelor personale. GDPR se aplică pentru procesarea datelor personale de către instituţiile sau companiile care controlează şi procesează date în Uniunea Europeană, indiferent dacă procesarea acestora are loc în UE sau în afara Uniunii.

Obligativitatea GDPR

Instituţiile de stat, firmele private, ONG-urile care colectează, prelucrează şi administrează date cu caracter personal vor avea obligativitatea alinierii la noile reglementări. Aceastea vor trebui să aibă deja implementate în cadru intern noile proceduri şi măsuri de securitate a datelor.

Nerespectarea prezentului Regulament poate produce efecte din cele mai dramatice asupra organizaţiilor nepregătite sau neglijente în stocarea şi procesarea datelor cu caracter personal şi anume sanctiuni considerabile de până la 20 milioane Euro sau 4% din cifra de afaceri anuală globală.

Curs DPO în Oradea

Pentru a veni în sprijinul autorităţilor publice locale şi judeţene, respectiv a companiilor din judeţul Bihor, Infomed Pro SRL în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Bihor organizează, începând cu 22 martie 2018, curs de iniţiere privind protecţia datelor cu caracter personal (Curs Data Protection Officer).

Curs DPO - se adresează managerilor care doresc să înteleagă modul în care cerinţele GDPR vor afecta organizaţia lor, managerilor implicaţi în /sau răspunzatori de respectarea GDPR, cum ar fi managerii de securitate, managerii IT, managerii de proiect, managerii de risc şi de conformitate, cât şi personalului din departamente financiare sau resurse umane, respectiv persoanelor care doresc să se pregatească pentru ocuparea unui post de Data Protection Officer.

Organizatorii cursului se concentrează în principal pe transmiterea de informaţii şi cunoştinţe strict necesare şi într-o formă pe înţelesul tuturor, cu privire la abordarea, alinierea şi implementarea Regulamentului pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal (GDPR). Activităţile practice incluse în cadrul cursului sunt de natură să sprijine în mod direct activitatea ulterioară a instituţiei în conformitate cu prevederile GDPR.

Pentru detalii privind modalitatea de înscriere , tematica cursului, locaţie şi facilităţi puteţi contacta furnizorii de formare la telefon 0771 054 002, sau pe email la gdpr@infomedpro.ro.

(Advertorial)