Trupa Byron, cunoscută iubitorilor de art-rock, îşi lansează, pe 12 februarie, de la ora 20, noul album, intitulat "Eternal Return", pe scena Filarmonicii din Oradea.

"Albumul Eternal Return, lansat prin Universal Music România, a fost înregistrat vara trecută la studiourile Windmill Lane din Dublin, mixajul fiind făcut de Dan Georgescu şi trupa Byron la Premium Artist Studios în Bucureşti. Masterul a fost realizat la studiourile Abbey Road din Londra de către Frank Arkwright, ce a mai lucrat cu artişti precum Joy Division, New Order, Blur, Arcade Fire, Biffy Clyro şi alţii", potrivit organizatorilor.

Pe noul album, au mai precizat aceştia, Byron "păşeşte pe graniţa fină dintre rock-ul alternativ şi cel progresiv, cu refrene ample, melodice, susţinute de riff-uri de chitară mai zgomotoase ca până acum".

Albumul poate fi cumpărat în format digital, precum şi din librăriile Cărtureşti şi de pe portaluri, precum emag.ro şi getmusic.ro.

Biletele la eveniment au fost puse în vânzare în Kosher art wine coffee jazz, local situat pe strada Crinului nr. 2 la preţul de 20 de lei. Pentru mai multe informaţii, doritorii pot suna la numerele 0359.464.105 sau 0740.527.955.