Compania orădeană EURITEH va finaliza în luna iulie a anului curent o staţie ultra-modernă de tratare mecano-biologică a deşeurilor, venind în sprijinul dorinţei Consiliului Judeţean, beneficiarul proiectului, de atingere a indicatorilor de mediu asumaţi de România la momentul aderării la UE.

"Comisia Europeană a aprobat fazarea proiectului "Sistem de management integrat al deşeurilor solide", ceea ce înseamnă că este asigurată sursa de finanţare din două perioade de programare, 2007-2013 respectiv 2014-2020.

Acest proiect este unul extrem de important, atât pentru Consiliul Judeţean Bihor, în calitate de beneficiar, cât şi pentru întregul judeţ Bihor, deoarece va rezolva în integralitate gestionarea deşeurilor şi mai mult, va asigura suport în atingerea indicatorilor de mediu asumaţi de statul român la momentul aderării la Uniunea Europeană.

Conceptul staţiei de tratare mecano-biologică de la Oradea, proiectată şi executată de către EURITEH, va fi un etalon atât în ceea ce priveşte lucrările similare de pe plan naţional cât şi pentru cele din Europa de Est şi Europa Centrală.

"EURITEH a executat până la această dată peste 70% din lucrări, la standardele înalte cu care ne-au obişnuit de la început", ne-a declarat domnul Horia Carţiş, managerul de proiect.

"Am fost într-o continuă cursă contracronometru cu noi înşine, acest proiect reprezentând prioritatea noastră principală în anul ce-a trecut şi rămâne prioritatea numărul unu şi în anul curent. Muncind pentru Oradea, am muncit pentru noi şi pentru copiii noştri. Sunt extrem de mulţumit de efortul susţinut al întregii echipe EURITEH şi sunt absolut convins că nu vom întâmpina nicio problemă până la final. Începând cu luna iulie, deşeurile orădene vor fi tratate la nivel european", ne-a declarat domnul Emilian Gherdan, administratorul companiei Euriteh.

Până la începutul lunii februarie, EURITEH a finalizat o mare parte a lucrărilor de construcţii, inclusiv cele privind hala de maturare, hala de primire şi pretratare, zona de compostare intensivă respectiv zona de maturare. De asemenea, EURITEH a livrat în şantier toate echipamentele şi dotările din cadrul contractului, în valoare de aproximativ 14 milioane de lei.

Proiectul "Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Bihor", derulat de Consiliul Judeţean Bihor, are o valoare totală de 249 de milioane de lei, din care 199 de milioane de reprezintă finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene.

(Advertorial)