Peste 100 de mașini sport au ajuns marți la Oradea, în cadrul EuroRally 2026, un tur auto european care se desfășoară între 14 și 21 iunie în mai multe țări. Evenimentul, ajuns la a zecea ediție, include România pentru prima dată în traseu.

Mașinile s-au oprit, rând pe rând, de la ora 14, în parcarea Hotelului Ramada, de pe Calea Aradului, unde au atras rapid privirile trecătorilor.

Câteva zeci de persoane, majoritatea tineri pasionați de mașini, s-au adunat în zonă, unde au fotografiat mașinile și le-au admirat de aproape.

„Stăm aici pentru o noapte. Evenimentul face parte dintr-un tur de șapte zile în Europa. Vom avea patru nopți în România din cele șapte”, a spus pentru BIHOREANUL Alexander, unul dintre organizatori, care a adăugat că în oraș au ajuns aproximativ 110 mașini.

Acesta a mai spus că este pentru prima dată când traseul include România. „Este al zecelea an și prima dată în România. Toată lumea este entuziasmată”, a declarat organizatorul.

Parada a pornit zilele trecute din Legnica, Polonia, iar până la Oradea a trecut prin Jasná, în Slovacia, și pe la Lacul Velence, în Ungaria.

De aici, participanții vor pleca miercuri spre Sibiu și Transfăgărășan, apoi spre Băile Govora, Transalpina, Timișoara și, în final, înapoi în Slovacia.

Pentru publicul din Oradea, oprirea aici este un bun prilej pentru a admira automobilele cu mulți cai putere.

Printre modele se numără Porsche, Mercedes-AMG, Toyota Supra, Audi R8, Audi RS3, Ferrari și Chevrolet Corvette. 

Unele au stickere EuroRally pe parbriz și caroserie, iar pe capota unora dintre mașini era desenată harta traseului din acest an, cu opririle din Polonia, Slovacia, Ungaria și România.

„Sunt mașini sport cu motoare mari. De la muscle cars americane, la super-mașini italiene, mașini germane, de toate. Este un spectru larg”, a explicat organizatorul.

Mașinile vor porni miercuri, în jurul orei 11, din parcarea Hotelului Ramada, astfel că pasionații mai au ocazia să le vadă de aproape și să le audă motoarele turate înainte ca acestea să plece spre următoarea destinație.

Participanții vin din mai multe țări, între care Norvegia, Suedia, Danemarca, Germania, Polonia, Marea Britanie și Statele Unite. Organizatorii prezintă EuroRally drept unul dintre cele mai mari evenimente auto de acest fel din Europa.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!