Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a anunţat, joi seară, rezultatele finale obţinute de elevii din judeţ la Evaluarea Naţională.

După ce şi-au văzut notele vineri, elevii bihoreni au depus 422 de contestaţii, cele mai multe din acestea, 212, la matematică. Doar 118 contestaţii au fost admise însă, iar pentru unii elevi asta a însemnat o notă mai mică.

Astfel, mediile finale arată că din cei 4.503 de absolvenţi de clasa a VIII-a care au susţinut examenul, au luat medii sub cinci 1.260 de elevi. Vineri, înainte de contestaţii, numărul lor era de 1.259, astfel că şi procentul de promovare în judeţ a scăzut. Diferenţa este însă mică: de la 72,04%  la 72,01 %.

Notele finale ale elevilor bihoreni mai arată că 644 de elevi au medii cuprinse între 5 şi 5.99, cu un elev mai mult decât înainte de contestaţii, 676 între 6 şi 6.99 (faţă de 683 înainte de contestaţii) şi 751 au medii între 7 şi 7.99 (cu doi elevi mai puţini decât vineri, când erau 719).

De asemenea, arată IŞJ Bihor, 439 de elevi bihoreni au medii între 9 şi 9.99 (faţă de 430), în timp ce numărul elevilor cu media 10 s-a păstrat: 16.

Rezultatele finale ale tuturor elevilor se găsesc pe platforma Ministerului Educaţiei, evaluare.edu.ro.