Episcopia Greco-Catolică de Oradea organizează mai multe evenimente în perioada următoare.

De Ziua Bolnavului

Ziua Mondială a Bolnavului va fi marcată solemn duminică, 23 februarie, de la ora 10, la Catedrala „Sf. Nicolae”, în prezența Preasfințitului Virgil Bercea.

La eveniment sunt așteptate cadre medicale din Oradea, asistenți medicali, infirmiere, medici, personal auxiliar, dar și studenți și preoți –  care își desfășoară misiunea ca „îngeri ai speranței”.

În cadrul Sfintei Liturghii, cunoscutul neurochirurg prof. dr. Ioan-Ștefan Florian, președintele Asociației Medicilor Catolici Cluj-Napoca, va susține o mărturie personală.

Proiecții de film în licee

Pe de altă parte, cu ocazia Anului Național Iuliu Hossu, va fi proiectat Filmul „Cardinalul” (2019), în prezența regizorului Nicolae Mărgineanu, la trei licee din oraș: Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea, pe 25 februarie, ora 10, Liceul „Don Orione” Oradea, pe 26 februarie, ora 08.30 și la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” Oradea, pe 26 februarie, de la ora 12.

Elevii vor putea purta dicuții pe marginea filmului cu regizorul Nicolae Mărginean, care va fi prezent la fiecare proiecție. Moderatorul întâlnirilor va fi Răzvan Marchiş, regizor şi producător cultural.

«„Cardinalul” este un film românesc istoric biografic despre viața Fericitului episcop greco-catolic Iuliu Hossu, regizat de Nicolae Mărgineanu. La Oradea, a fost proiectat prima dată pe 14 noiembrie 2019, la Cinema Palace, în prezența aceluiași distins regizor și a Preasfinției Sale Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, care a dorit ca de această dată filmul să fie repropus noilor generații», transmit comunicatorii Episcopiei Greco-Catolice Oradea.

Cardinalul Iuliu Hossu a participat la Primul Război Mondial ca preot de campanie, apoi a citit Actul Unirii în 1 Decembrie 1918 la Alba-Iulia, iar în 1948 a fost arestat.

„Închis în diverse pușcării, mănăstiri, cu domiciliu obligatoriu, niciodată nu și-a negat credința și a rămas un model – nu doar pentru noi cei de astăzi, dar și pentru cei care l-au terorizat și l-au supravegheat. Papa Ioan Paul al a II-lea, în 1999, a dorit în mod cu totul special să meargă la mormântul lui din cimitirul Bellu și să se închine, iar Papa Francisc, în 2019, l-a ridicat la cinstea altarelor alături de ceilalți Fericiți Episcopi Români Greco-Catolici pe Câmpia „Libertății” de la Blaj», adaugă organizatorii.

Lansare de carte

În cadrul proiecțiilor, la fiecare dintre cele trei licee, va fi lansată și cartea „Mărturii asupra unui veac zbuciumat” (ediția a III-a, revizuită), scrisă de Nicolae Mărgineanu (tatăl regizorului), unul dintre cei mai mari psihologi români, care a avut un rol esențial în retrocedarea integrală a Ardealului după cel de-al Doilea Război Mondial, fiind arestat și condamnat de regimul comunist din România la ani grei de temniță.

Despre această carte, apărută în 2024 la Editura Școala Ardeleană, prof. univ. dr. Mircea Miclea spune că este „O expresie nu numai a ceea ce a făcut istoria din om, ci, mai ales, a ceea ce a făcut omul Nicolae Mărgineanu din ce a făcut istoria cu el”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!