Pentru a marca cei 79 de ani de la deportarea evreilor orădeni în lagărele naziste, Muzeul Ţării Crişurilor organizează joi, de la ora 12, Marşul Memoriei, care va începe de la Memorialul Deportaţilor, de lângă Sinagoga Ortodoxă din Oradea.
Concret, participanţii vor parcurge traseul Memorialul Deportaţilor (strada Mihai Viteazul nr. 4) - Strada Evreilor Deportaţi - Parcul Nicolae Bălcescu - Memorialul Eva Heyman.
La marş vor participa şi elevi de la Liceul de Arte din Oradea, Liceul Teologic Penticostal Betel, Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", Liceul Teoretic "Ady Endre" şi Liceul Teoretic "Aurel Lazăr".
Cum era în ghetoul din Oradea
Ghetoul din Oradea a fost unul dintre cele mai sinistre ghetouri în care au fost umiliți și torturați evreii.
„Închiderea evreilor în ghetou s-a desfăşurat în perioada 3 – 9 mai 1944. "Ghetoul mare" a fost instalat în cartierul evreiesc, având drept centru sinagoga ortodoxă. A fost impus un regulament de ordine interioară acerb: Ghetoul este păzit de jandarmi. Cei ce încearcă să părăsească fără permisiune, în loc interzis sau fără să fie însoţiţi de jandarmi, vor fi împuşcaţi de jandarmi. Legătura cu lumea exterioară este complet întreruptă. (...) Fiecare poate locui numai în casa şi camera ce i-a fost repartizată. (...) În ghetou trebuie să fie linişte şi în timpul zilei. Sunt interzise strigătele, zgomotul, cântatul, certurile. Între deşteptare şi stingere ghetoul trebuie să fie pustiu şi mut. (...) Cine nu respectă ordinele va fi trimis în lagăr de pedeapsă", amintesc reprezentanții MȚC.
Deportarea evreilor orădeni a început pe 25 mai 1944. Aceştia au fost adunaţi în parcul Rhėdey (actualul Parc Nicolae Bălcescu), iar de acolo, zilnic, câte 2.500 - 3.000 de evrei au fost transportaţi, cu trenuri, în vagoane de animale, în condiţii umilitoare, spre lagărele de concentrare.
Printre evreii deportaţi atunci s-a numărat şi micuţa Eva Heyman, căreia i s-a ridicat şi o statuie în Parcul Bălcescu (foto principală). Ea avea doar 13 ani și a ţinut un jurnal în ghetoul din Oradea, care a fost publicat ulterior de mama sa și este și astăzi o mărturie importantă privind ororile prin care au trecut evreii.
